Mai este foarte puțin până ce Crăciunul sosește, iar în fiecare casă miroase a sărbătoare. Prima tradiție de la care oltenii nu fac rabat este Ignatul, ziua în care gospodarii taie porcul și încep pregătirea bucatelor de sărbători, conform tradiției populare. În satele din Oltenia, oamenii încă mai respectă datinile strămoșești și sacrifică porcul așa cum se făcea odinioară, la foc de paie.
Totul începe dimineața, când porcul este sacrificat la cântatul cocoșului, pentru ca ziua întreagă să rămână preparării bunătăților din carne. Sunt nelipsite ceșcuțele de țuică, care să anime atmosfera. Sunt rețete și secrete din bătrâni, dar care nu și-au pierdut farmecul la olteni. În gospodăria familiei Simion din Cârcea, porcul este sacrificat așa cum făceau strabunicii. “Ne trezim cu noaptea în cap, să avem timp de toate cele trebuincioase. E multă muncă la tăierea porcului, nu sacrificăm unul, mergem și la vecini și ne ajutăm. Facem așa cum am învățat de la părinții, din moși-strămoși” ne spune Victor Simion. După ce este tăiat, începe pârlirea porcului care trebuie să fie făcută foarte bine, acesta este secretul pentru ca șoriciul să fie gustos. Există și o tradiție după ce porcul este bine pârlit, și anume, cel care îl sacrifică nu are voie să îl tămâie, în schimb poate face semnul crucii, ca respect pentru tradiție. Doar femeile sunt cele care pot tămâia porcul, în semn de mulțumire pentru Dumnezeu că au primit roade, că sunt sănătoși și că mai pot crește și la anul porc în gospodărie. Se dă puțină sare pe semnul crucii făcut la ceafa porcului și se pot apuca de treabă
După ce porcul a fost tranșat, Geta Simion începe să pregătească pomana porcului, dar și preparatele pentru sărbători. Spre exemplu, la cârnați se folosește toată carnea de pe coaste, și grăsime și carne, când se desface porcul pe burtă, se adună și de acolo și dacă se doresc niște cârnați mai slabi, mai ia și din pulpa porcului. Rețeta este tradițional oltenească și pe lângă carne, gospodinele adaugă sare, usturoi, piper și boia. Astfel, pe masa de Craciun vor fi caltaboşi, cârnaţi, jumări şi multe alte delicatese preparate din porcii tăiaţi de Ignat.
Tăierea porcului este doar una dintre tradiții. Oltenia abundă de obiceiuri în decembrie, ultima lună din an, iar mare parte dintre acestea sunt legate de atragerea bunăstării în gospodărie. Nu există Crăciun fără cozonaci pufoși și plini de nucă sau rahat. În fiecare an, Geta Simion face cozonac pufos tradițional, după o rețetă moștenită din familie sau preluată. Un aluat de cozonac strașnic se face cu 10 gălbenușuri, mult zahăr și unt din care ies doi cozonaci babani foarte pufoși și gustoși. “Sunt și superstiții legate de frământarea cozonacilor. Multe gospodine se sperie de retețele tradiționale de cozonac care presupun frământare îndelungată și multe secrete ale cozonacului. Se spune că nu trebuie sa vorbești tare lângă cozonac sau să nu tropăi, ca să crească frumos aluatul. Doamna Geta se laudă si cu cornuletele făcute cu untură, dar și cu plăcinta cu brânză și stafide.