„Apicultura este una dintre cele mai dificile ramuri ale zootehniei având în vedere că aceasta presupune foarte mult studiu, atenție, dar și o foarte bună cunoaștere a activităților pe care aceasta le presupune”, ne declară Andi Nuță, șeful Centrului
„Desigur, în teorie lucrurile vor părea întotdeauna mult mai simple decât în practica, iar apicultura nu face niciun fel de excepție de la această regulă. Succesul într-un domeniu precum este cel al apiculturii nu este ușor de obținut, de aceea eforturile susținute, investițiile constante și studiul temeinic reprezintă doar o parte din “rețeta” succesului în acest domeniu. Totul începe, de cele mai multe ori, cu o pasiune față de albine și de mediul înconjurător, pentru că, în fond, despre acest lucru este vorba în apicultură. Fără pasiune față de aceste insecte spectaculoase, șansele de reușită sunt minime. Complexitatea apiculturii reiese, în fond, din faptul că albinele au o biologie ce trebuie intens studiată înainte de putea vorbi despre o afacere. Oricât de dificil ar părea drumul spre succes însă, niciun impediment nu ar trebui să îți stea în cale atunci când pui suflet în ceea ce faci.”
Astăzi am ajuns în stupina de multiplicare a inginerului Alexndru Ilinca.
„Apicultura e ca un „microb” de care, odata ce te-ai contaminat, nu mai scapi usor. Începuta de cele mai multe ori ca un hobby, aceasta activitate se transformă in pasiune si iti acaparează tot mai mult timp, recompensandu-te cu satisfacții nebănuite. Haide, așadar, să descoperim împreună câteva lucruri de care un apicultor are nevoie pentru a deveni unul de succes.”