Beți unul sau douã pahare cu vin zilnic și efectul este favorabil sãnãtãtii! Este îndemnul oficialului guvernamental, Daniel Botănoiu, postat pe pagina sa de socializare. Nu este suficient însă. Pentru a preveni bolile, trebuie sã urmãrim în primul rând sã mâncãm sãnãtos si echilibrat, sã practicăm activități fizice și sã nu fumãm.
“Beneficiile aduse de consumul moderat de alcool nu sunt exclusiv trecute în dreptul vinului, mai ales al celui rosu, desi este considerat a fi un aliment si nu o bãuturã alcoolicã, evident depinzând de cantitatea ingeratã. Existã studii care ne aratã cã vinul rosu consumat este superior altor tipuri de alcool. Nu trebuie sã uitãm cã si antioxidantii continuti de vinul alb au efect cardioprotector. Efectul benefic al vinului rosu a fost constatat în zonele în care se consumã traditional fructe si legume, peste si grãsimi nesaturate. Toate aceste produse sunt excelente pentru sãnãtatea inimii”, mai spune Daniel Botănoiu.
Oficialul guvernamental detaliază subiectul și vorbește și despre substanțele antioxidante pe care le conține alcoolul. “Doua substante sunt des mentionate ca fiind la originea efectului benefic al consumului de vin rosu pentru combaterea bolilor de inimã si anume: alcoolul în sine si substantele antioxidante cunoscute sub numele de polifenoli. În cazul vinului rosu antioxidantul responsabil de efectul antiinflamator care diminueazã riscul bolilor cardio-vasculare este resveratrolul. Similar, tirosolul si hidroxitirosol sunt polifenolii continuti de vinul alb care au efecte cardioprotectoare. Unul sau douã pahare cu vin rosu sau alb consumate în fiecare zi pot avea efecte favorabile asupra sãnãtãtii, însa ele nu pot combate efectul negativ al fumatului, al consumului excesiv de alimente grase, al consumului redus de legume si fructe sau a lipsei de activitãti fizice”, continuă acesta.
Așadar, 14 pahare cu vin pentru bărbați și 9 pahare pentru femei, într-o săptămână este recomandarea oficialului guvernamental din Ministerul Agriculturii. Consumul în exces al alcoolului provoacã riscuri si dauneazã grav sãnãtãtii. “Un pahar este echivalentul a 150 ml cu vin cu un continut de alcool de 12%; 350 ml bere cu un continut de alcool de 5%; 45 ml tãrie cu un continut de alcool de 80%. Sã nu credeti cã este indicat sã beti cele 14/9 pahare doar la sfârsit de sãptãmânã! Organismul riscã sã fie perturbat existând nesansa sã faci rãu inimii si nu sã o ajuti asa cum este normal! Consumul moderat de vin rosu poate duce la reducerea riscului aparitiei bolilor cardio-vasculare cu circa 30%, iar, dupã unele studii, efectul benefic se extide si asupra stãrii de spirit, dar si a igienei buco-dentare”, a mai menționat Daniel Botănoiu.