„Amenajarea piețelor comunale este susținută de inițiativa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a încuraja vânzărea și consumul de produse agroalimentare românești. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale continuă campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!” și vine în întâmpinarea atât a producătorului cât și a consumatorului,” ne-a declarat Romulus Agapie- directorul Direcției Agricole a Județului Dolj.
Primarul comunei Țuglui, Marin Totoroață ne-a precizat că piața de produse autohtone a fost amenajată pentru a veni în întâmpinarea producătorilor din zonă. „Avem în comună și în satele învecinate: legumicultori, crescători de ovine și bovine, apicultori, etc. și ca atare pot veni să- si comercializeze aici produsele. Deși ne gândeam să fie o piață săptămânală, daca vor fi cereri putem să o ținem deschisă mai multe zile pe săptămână. Locuitorii din comuna noastră și nu numai își pot vinde aici, legumele, laptele, brânzeturile, ouăle, mierea și produsele apicole, cartofii șj fructele, pentru câ avem în zonă proprietari de livezi. Din păcate, nu toți cei pe care i-am invitat astăzi la deschidere au putut ajunge. Unii sunt în piețele centrale cu marfă, alții au refuzat pentru că este foarte cald și nu pot expune produsele lactate fiind prea cald, dar sunt convins că pe viitor vor ajunge aici cu marfa.”
Prezent la inaugurarea Pieței Comunale a fost și prefectul de Dolj, Dan Diaconu. Acesta a apreciat dechidera pieței comunale și a declarat că este nevoie de astfel de piețe în mai multe comune din Dolj. „Aceste piețe sunt necesare. Ajută atât producătorul cât și consumatorul. Haideți să consumăm produsele noastre, românești. Eu sunt din această zonă și o parte din producători îmi sunt cunoscuți”.
Echipa ziarului Agricol.Ro a stat de vorbă și cu fermierii care au acceptat să vină la deschiderea pieței comunale Țuglui. Un producător de legume din localitatea Vârâți ne- a spus că o astfel de piață este bine venită pentru fermieri. „Noi o să venim aici să vindem legumele. Ne trebuie locuri unde să ne valorificăm produsele. Primăria Tuglui a avut o inițiativă foarte bună. Am înțeles că în acest loc se aruncau gunoaiele. A fost salubrizat și transformat într- o piață. Este un lucru foarte bun. Acum am venit cu roșii. Prețul a scăzut foarte mult la roșii pentru că s- a dus și o campanie negativă împotriva cultivatorilor de tomate. Noi nu folosim substanțe pentru a grăbii coacerea tomatelor. Avem 10 ari de tomate cultivate atât în solarii cât și- n câmp. Am plantat 5000 de fire de vinete și 10000 de conopidă și varză.”
În piața comunală au fost comercializate astăzi și produse apicole. „Avem miere de salcâm, de rapiță, fagure, etc. Inițiativa deschiderii acestei piețe este foarte bună. Noi avem peste 300 de stupi, suntem din localitate și o să venim în această piață cu produsele.”
Locuitorii comunei Țuglui și-au cumpărat astăzi produse din piață. Ne-au spus că sunt foarte mulțumiți de acest proiect și că vor veni să-și cumpere legume și fructe de aici. „Este foarte bine că s-a deschis piața aproape de casă. Nu ne mai ducem la oraș. Dar vom și vinde aici: ouă, lapte, legume. Noi astăzi am luat miere și roșii. Am și negociat prețul pentru că asa-i la piață” ne-a declarat un locuitor al comunei Țuglui.