Cârcea, o comună urbanizată, dar cu agricultură dezvoltată

4017

Nu departe de Craiova, comuna Cârcea este exemplul că se poate și că agricultura modernă, industria și agremenentul merg mână în mână. Am stat de vorbă cu cel care s-a implicat de fiecare dată în dezvoltarea localității, Valerică Pupăză, primarul din Cârcea, care ne-a vorbit despre ce a însemnat anul 2019 pentru comuna pe care o conduce.


Localitatea Cârcea se întinde pe o suprafață de peste 3700 de hectare, dintre care 1911 de hectare sunt în intravilan. Asta înseamnă că diferența de suprafață este destinată agriculturii, culturilor mari de grâu, porumb, floarea-soarelui, dar și legumicultorilor. Comuna se mândrește cu agricultură înfloritoare, ce are câte puțin din toate, de la apicultură, legumicultură, piscicultură și până la zootehnie. ”Cârcea este o comună urbanizată, avem 1911 hectare suprafață în intravilan, conform Planului Urbanistic General și Planului Urbanistic Zonal s-au împărtit zonele de locuințe, de industrie, zonele mixte, de agrement. La nivel de comună sunt 3700 de hectare, iar diferența a rămas pentru agricultură, din cele 1900 de hectare mai sunt cu destinație arabilă, se pot cultiva pe ele anumite culturi, vorbim și de una și de alta, ne-am dezvoltat de la an la an, avem investitori, pe lângă agricultură avem și industrie și comerț și agrement. Agricultura din comuna Cârcea se referă la cultura mare, de grâu, porumb, floarea-soarelui, dar avem și legumicultori, persoane fizice care au solarii, mai puține, ce-i drept, vorbim de 5-6 persoane, dar sunt oameni implicați care au pus suflet și le merge foarte bine, avem în centrul localității un fel de piața de desfacere unde oamneii vin și își desfac produsele pe care le produc”, a menționat primarul comunei.


Pe lângă acestea, comuna Cârcea se mândrește și cu zootehnia, apicultura și piscicultura. Fermierii harnici de aici aduc plus-valoare comunei și își desfac produsele proaspete chiar în piața amenajată în centrul comunei. În plus, sunt sute de stupi înregistrați la nivelul comunei și zeci de apicultori cu potențial. ”În comuna Cârcea putem vorbi de o agricultură diversificată, avem partea de zootehnie, avem un fermier care are vaci de lapte și își desface produsele în piața amenajată, sunt oameni implicați și harnici, iar o parte din produsele lor de excepție au putut fi apreciate la Festivalul toamnei. Dacă ne referim acum la piscicultură, am realizat o invetsiție importantă în urmă cu câțiva ani, am decolmatat lacul , vorbim de un lac cu o suprafață de 4 hectare luciul de apă, iar acesta este mărginit cu încă 10 hectare care sunt amenajtate cu pădure, zone de agrement. Aici oamenii pot să meargă să facă grătare, este o zonă special amenajată, este aer curat, verdeață multă, și este foarte atrăgător că e aproape de Craiova. Vorbim de un pescuit de agrement, iar când nu este prohibiție, peștele poate fi luat acasă, adică 3 kg de pescar”, a adăugat Valerică Pupăză, primarul comunei Cârcea.

Nu doar agricultura este preocuparea comunei, ci și infrastructura. Modernizarea drumurilor și investițiile în educație sunt priorități pentru autorități. ”Din punct de vedere al investițiilor, s-au investit undeva la peste 17 miliaone de euro, vorbesc de infrastructura în mod special, modernizarea străzilor, au început două șantiere, unul în Vatra satului , partea de sus a comunei și cartierul Ford, Banu Mărăcine, investiții în derulare care vor fi gata anul viitor septembrie. În plus, avem modernizarea Drumului Județean care traversează toată comuna, șanturi pluviale, trotuare pietonale și tot ce însemană parte de vizualizare, acustică pentru drumul respectiv și pentru condiții bune de trafic. Consiliul local acordă o importanță sporită și învățământului, Liceul Tehnologic din comună are clădiri moderne cu dotări foarte bune pentru înățământ, o să facem și un afterschool unde să servească o masă și să își facă temele cu un profesor. Suntem o comună care dispune de toate utilitățile, gaze, apă, canalizare. Mai avem un alt proiect de 8,4 milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă în cartierul de la Pelendava și cartierul de la Metrou”, a încheiat Valerică Pupăză, edilul comunei.


Așadar, comuna Cârcea este exemplul că agricultura se poate dezvolta și într-o localitate urbanizată, dacă există oameni harnici și gospodari care să o facă să prospere!