Acasă Stiri Agricole Cartoful dulce de Dăbuleni, comenzi în toată țara

Cartoful dulce de Dăbuleni, comenzi în toată țara

5314

“Dulcele” de Dăbuleni nu este doar renumitul pepene verde, ci și cartoful dulce, care prinde din ce în ce mai mult teren. La Stațiunea de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, cartoful dulce se apropie de recoltă. În septembrie începe culesul, iar noi am mers în teren să vedem cum arată planta originară din America. 

Astfel, cartoful dulce devine din ce în ce mai cunoscut în patria lubenițelor. În prezent, acest produs este testat nu doar la Stațiune, ci și de localnici pentru consum. Nu e de mirare că în gospodăriile din Dăbuleni crește leguma violacee la culoare. “Deși în zona Americii se cultivă de circa 5000 ani, în România batatul sau cartoful dulce este puțin cunoscut. Batatul se poate cultiva pentru rădăcinile sale tuberizate care se pot consuma în diferite forme sau poate fi folosit ca plantă decorativă, ornamentală. Florile sale în formă de trompetă sunt mari, solitare, de culoare alb-violaceu, destul de asemănătoare cu florile de zorele. Toate soiurile de batat aflate în cultură la SCDCPN Dăbuleni se inmulțesc doar vegetativ, florile având doar rol decorativ”, ne-au spus reprezentanții de la Stațiunea de Cercetare de la Dăbuleni. 

Cartoful dulce a ajuns să fie cultivat în Dolj, dar și în alte zone din țară în urma colaborării bilaterale încheiate între o Universitate din Coreea de Sud și Stațiunea din Dăbuleni. Au fost astfel aclimatizate mai multe soiuri de cartof dulce, care se cultivă pe o suprafață de aproximativ 3 hectare. Iar părerile din teren nu întârzie să apară, la fel și comenzile: “ Ne bucurăm că putem să fim un sprijin pentru fermierii din Oltenia și nu numai, care vin la noi și cer fie cartofi pentru a produce răsad sau cer direct răsadul. Avem comenzi din toată țara, se vede că este apreciată această legumă, avem cereri chiar și din Suceava. Le onorăm pe toate și trimitem prin curier la pachet și procesul tehnologic, care este cel mai important pentru a obține o cultură bună”, a menționat Aurelia Diaconu, directorul Stațiunii de la Dăbuleni. 

Datorită climei din sudul câmpiei Olteniei, cu tendința secetoasă, cartoful dulce are condiții favorabile de cultivare. Din 2012, el a început să fie plantat la Stațiunea de la Dăbuleni, grație protocolului de colaborare bilaterală cu Universitatea Națională Kyungpook din Coreea de Sud. Specialiștii de la Stațiune muncesc zilnic pentru a dezvolta tehnologia de producere, cu pricepere și multă dedicare. Potrivit acestora, cartoful dulce este mult mai bogat în vitamine și antioxidanți față de cel obișnuit. Și prețul este unul mai mare, pentru consum se vinde cu aproximativ 5 lei de la Stațiune, iar în piețe, ajunge chiar dublu, la 10 lei.