De curand s-a deschis in Craiova prima măcelărie Angus, carnea de vacă cea mai căutată în întreaga lume

8041


Fermierul Marian Geanta cel care administreaza o ferma de bovine rasa Black Angus si-a vazut visul implinit. De la genetica, nastere, crestere, acum si valorificare in orasul nostru.
Angus este cea mai populară rasă de vaci de carne din România. Prin popularizarea acestei rase în România se încearcă și o conștientizare a ceea ce înseamnă consumul de carne de calitate. Carnea obţinută de la vacile din rasa Angus este de foarte bună calitate şi impresionează prin gustul fin şi consistent. Este fragedă şi marmorată, apreciata foarte mult de bucătarii din toate colţurile lumii.

Marian Geanta ne-a declarat: „Carnea Angus este foarte bună în special datorită repartiției de carne și grăsime care îi dă un gust aparte. Acest tip de carne conține cu 30% mai puțin colesterol decât cea normală. Grăsimea distribuită uniform în țesuturile musculare ale cărnii de vită Angus are un conținut mai mare de grăsimi bune, care ajută la scăderea nivelului de colesterol rău și al riscului de boli cardiovasculare. Greutatea medie a vacilor este de 550 – 650 kg, iar a taurilor de 900 – 1.000 kg. Cooperativa Angus Sud – Oltenia s-a înființat în luna iunie 2019 și este alcătuită din 6 ferme de bovine din rasa Angus. Fermele sunt localizate în județele Ilfov, Argeș, Dolj, Gorj și Vâlcea. Fermele au împreună 800 de capete vaci matcă din rasa Aberdeen Angus. Cooperativa a avut drept scop crearea unui lanț magazine propriu pentru comercializarea carcaselor, pieselor de măcelărie tranșate dar și al produselor naturale, proaspete și fără conservanți precum burger, mici, salam, cârnați, parizer și pastramă. S-a intamplat asta si la Craiova.

Clientii care ajung in magazin primesc informatii de la tinerii care se ocupa de magazin. „Avem consumatori care stiu cat de bune sunt produsele din carne de vita Black Angus, dar si clienti care vor sa savureze pentru prima data produsele noastre” declara Alina Geanta, fiica fermierului.