Echipa PSD, succes de proporții în sănătate: Spitalul Regional de Urgență Craiova a intrat în linie dreaptă

480

Spitalul Regional de Urgență (SRU) din Craiova este cel mai mare proiect de infrastructură medicală realizat în România, în ultimii 30 de ani. Acesta a fost asumat de Partidul Social Democrat, ca parte a strategiei de a susține modernizarea sistemului medical din țara noastră.

Evenimentul de începere a lucrărilor de construire a spitalului regional din Craiova, în cadrul primului pachet licitat, a avut loc la sfârșitul lunii aprilie, marcând un moment istoric pentru domeniul medical din țara noastră. Din acest punct, în 48 de luni, megainvestiția va fi realizată și noua unitate va putea primi pacienți.

Vestea bună a acestui final de an este faptul că Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) a inițiat procedura de licitație și pentru al doilea pachet de lucrări pentru construirea SRU Craiova. În prezent, se află în evaluare ofertele depuse pentru atribuirea contractului, care, cu o valoare estimată de aproape 2,5 miliarde de lei, este cel mai important dintre cele trei – Craiova, Iași și Cluj-Napoca.

Promisiune onorată

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, se numără printre cei mai fervenți susținători ai proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență, militând cu fiecare ocazie pentru demararea investiției.

„În urmă cu 10 ani, Guvernul stabilise faptul că demersurile de construire a celor 3 spitale regionale vor fi preluate de Compania Națională de Investiții și, cel mai probabil, acum le-am fi avut deja realizate. Din păcate, în 2016 a venit un guvern tehnocrat, care a stabilit că mai trebuie să se întocmească niște studii privind nevoia de a avea aceste 3 spitale, de parcă nu era evidentă. Până la elaborarea studiilor, nu s-a putut desfășura niciun fel de altă activitate, astfel că s-a întârziat foarte mult. Sunt unul dintre puținii primari din România care au construit un spital și știam cât durează în primul rând partea de documentație, care pentru Spitalul «Filantropia», din Craiova, a însemnat peste 2 ani și jumătate, pe când construirea propriu-zisă doar 8 luni.

De aceea, am insistat foarte serios, împreună cu președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, și cu ceilalți colegi ai noștri, să fie demarate procedurile pentru Spitalul Regional de Urgență.

Vreau să-i mulțumesc prim-ministrului Marcel Ciolacu, primul premier care își onorează această promisiune făcută Olteniei – întrucât nu este un spital doar pentru Craiova sau doar pentru județul Dolj, este unul care va deservi întreaga regiune“, a precizat Lia Olguța Vasilescu.

Spital esențial pentru toată Oltenia

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a evidențiat, la rândul său, faptul că realizarea SRU Craiova era vitală pentru asigurarea unor servicii medicale prompte și de calitate.

„Oltenia avea nevoie de un spital regional de urgență, Oltenia avea nevoie de un spital la standarde europene. Pentru a vedea cât de necesar era, pot să vă spun un număr: 115.000 de oameni au fost anul trecut la Spitalul Județean din Craiova, la Unitatea de Primiri Urgențe. Cu alte cuvinte, un om a deschis ușa UPU la fiecare 4 minute, timp în care nu știu ce poți face pentru el.

Consiliul Județean Dolj a fost alături încă de la început, de la identificarea terenului și a amplasamentului, la primele comisii de licitații. Am avut 6 persoane detașate la Ministerul Sănătății, pe vremea când încă nu se crease ANDIS, pentru a participa în comisiile de evaluare, în comisiile de întocmire a caietelor de sarcini. Rămânem alături pe tot parcursul investiției, întrucât pentru întreaga regiune un spital la asemenea standarde este foarte important.

Întregim și noi, ca administrație județeană, investițiile în sănătate: vom depune în curând spre finanțare un proiect pentru o secție de oncopediatrie, vom crea un centru regional de tratare a cancerului. Am finalizat lucrările la Clinica de Oncologie, iar pentru modernizarea Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna a fost semnat contractul de execuție în octombrie. În anii trecuți, UPU a fost dată în folosință după lucrările de extindere, am creat prima Unitate Funcțională de Arși, am reorganizat Clinica de Cardiologie și primele săli de operații“, a declarat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.

Structurat în 6 centre medicale

Cu o sumă totală de 750 de milioane de euro prevăzută pentru realizare, SRU Craiova este cel mai mare și mai valoros proiect dintre cele trei spitale regionale care se vor construi în țară, oferind posibilitatea tratării a peste 250.000 de pacienți pe an. Investiția include și un heliport destinat inclusiv elicopterului Black Hawk S70, care va fi amplasat pe sol, cu acces direct către Unitatea de Primiri Urgențe.

Spitalul regional va avea o capacitate de 807 paturi pentru spitalizare continuă și 45 de paturi pentru spitalizare de zi, organizate în 6 centre medicale, cu gestionarea în comun a personalului, resurselor și utilizarea de echipe multidisciplinare: Centrul pentru Cap și Gât, Cardio-Toracic, Abdominal, Traumă, Medicină Internă și Centrul Mama și Copilul.

Conexiune rutieră pentru noua unitate

Consiliul Județean Dolj va contribui la proiectul Spitalului Regional de Urgență și prin realizarea drumului de legătură dintre unitatea medicală, centura de nord a municipiului și drumul expres Craiova – Pitești. Noua arteră rutieră, cu lungimea de aproximativ 2,8 kilometri, va avea statut de drum județean și va respecta standardele solicitate prin proiectul de realizare a SRU Craiova. Proiectarea preliminară a drumului se află deja în derulare.

SRU Craiova în cifre

  • 226.427 metri pătrați suprafața desfășurată a investiției
  • 807 paturi pentru spitalizare continuă
  • 50 de locuri în Unitatea de Primiri Urgențe
  • 19 săli de operație în blocul operator

CMF 11240017