În Joia Mare nu se vopsesc doar ouă, ci se împlinește o tradiție veche, încărcată de credință și semnificație. Roșul nu e doar o culoare ci este simbolul sângelui vărsat pe cruce, al sacrificiului și al vieții care renaște. Tocmai de aceea, ouăle se vopsesc în Joia Mare, zi sfântă, cu rost și rânduială

708

Vopsitul ouălor nu e doar un gest frumos înainte de Paște, ci o tradiție cu rădăcini adânci în credință și simbol. Joia Mare este ziua în care, spun bătrânii, ouăle „prind culoarea” și nu se strică tot anul. Iată de ce trebuie neapărat să le vopsești în această zi.


De ce să vopsești neapărat ouăle roșii în joia mare și ce semnifică?
În fiecare an, în Joia Mare, bucătăriile se umplu de aburi, mirosuri discrete de coji de ceapă, oțet și fiertură liniștită, iar mâinile gospodinelor prind culoare, una câte una. Ouăle roșii, galbene, verzi sau albastre încep să prindă viață, iar cu ele, renaște o tradiție străveche, care face parte din identitatea noastră.

Ouăle, în sine, sunt un simbol universal al vieții, al renașterii și al speranței. În contextul Paștelui, oul devine imaginea învierii: coaja este mormântul, iar viața care iese din el simbolizează Învierea lui Hristos. Culoarea roșie, folosită tradițional pentru ouăle pascale, simbolizează sângele lui Iisus Hristos, vărsat pentru mântuirea lumii.

Legenda spune că Maica Domnului, venind la crucea Fiului Său, a adus un coș cu ouă. În unele zone ale țării, se spune că ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică și pot fi ținute chiar și până la un an, fără a se altera. Aceste ouă sunt considerate protectoare, se păstrează în casă sau se dau de pomană, ca semn de binecuvântare.
Tot în această zi, se spune că nu este bine să mai vopsești ouă după Vinerea Mare, pentru că acea zi este dedicată tăcerii și suferinței. Joia este ultima zi din săptămână în care se poate lucra în casă, în semn de respect față de Patimile Mântuitorului.