Romania a devenit o tara a extremelor in privinta fermierilor care activeaza in sectorul vegetal, în special cel cerealier.
In privinta culturii mari, pe de o parte exista fermierii mari, care au acumulat suprafete mari de teren in proprietate si/sau in arenda, s-au dotat cu utilaje moderne si si-au construit spatii de depozitare prin intermediul finantarilor europene pe care le-au accesat in trecut. Aceasta categorie deja detine o putere economica proprie insemnata, iar fermierii de acest tip si-au castigat independenta si importanta in piata de profil, beneficiind de preturi preferentiale atat la inputuri, cat si la valorificarea productiei obtinute.
Mai mult, multi dintre ei au devenit jucatori importanti pe piata speculativa, prin operatiuni de intermediere, depozitare, transport a productiilor obtinute de micii fermieri.
Pe de alta parte, exista fermierii mici și mijlocii, cu suprafete de până la 200 ha, a caror pozitionare in piata este cu totul diferita.
Lipsa tehnologiilor de generatie moderna, a specialistilor și a resursei financiare sunt cause principale a unui randament la hectar de regula mult inferior celui obtinut de marii fermieri.
Micul cerealier cumpara de obicei inputuri la preturi mari, plateste serviciile mai scump si vinde mai ieftin decat marii jucatori din piata. Printre cauzele care genereaza aceasta stare de fapt enumeram: lipsa resursei financiare proprii, insuficienta expertiza financiara si manageriala a fermierului, coroborata cu lipsa resurselor financiare pentru achizitia acesteia din surse externe, lipsa silozului propriu si monopolizarea centrelor logistice de preluare si depozitare a recoltei de catre puternicii industriei.
S-a ajuns astfel ca randamentul unui mare cerealier sa fie de cele mai multe ori mai mult decat dublu fata de cel al micului fermier.
Exista solutii?
La aceasta intrebare raspunde av. Alexandru Diga, din cadrul Casei de Avocatura SOCOTEANU & POPA: “Analiza situatiei factice efectuata de echipa noastra asupra modalitatilor juridice de optimizare a organizarii si functionarii economice a intreprinderilor agricole a generat concluzia ca micul fermier poate obtine un randament superior in principal printr-o strategie de diminuare a costurilor. Cand afirm acest lucru ma refer in principal la optimizarea costurilor suportate de fermier prin transferul in sistem bancar al adaosurilor practicate de catre furnizorii de inputuri catre acest segment de piata.”
Este adevarat ca instrumente financiare de natura creditelor bancare optimizate sunt folosite eficient de marii fermieri, insa trebuie spus totodată și faptul ca adresabilitatea si puterea de negociere a acestora in relatia cu bancile este net superioara micului fermier.
“Azi solitudinea nu mai este o solutie in piata agricola pentru micii fermieri, acestia fiind obligati sa concentreze forta de negociere pe care o generează volumele si cantitatile mari pentru a putea spera la o optimizare a efectelor financiare ale activitatii proprii”.
Soluția, în mod cert, este asocierea micilor fermieri în structure care să le genereze beneficii directe, tangibile, ținând cont de specificul acestora.
Cum?
Există mai multe modalități juridice de asociere a fermierilor, unele cu personalitate juridical proprie, altele fără.
În mod cert însă azi cele mai mari beneficii pentru fermierii mici le conferă asocierea în cooperative agricole. Acestea reprezintă o formă particulară de asociere a producătorilor agricoli, care, fără a altera independența tehnologică, financiară și de desfacere a fiecărui membru, permite eficientizarea costurilor și a prețurilor practicate de fiecare.
“Cooperativele înființate de casa noastră de avocatură au fost proiectate pornind de la câteva axiome identificate în studiul nostru prealabil efectuat asupra subiecților asocierii: lipsa de încredere a fermierului în asociere, manifestată printr-o suspiciune de tip neaoș româneasc; lipsa uzanțelor și expertizei de lucru în echipă, lipsa obișnuinței de conformare la standarde, precum și lipsa disponibilității de implicare în activități de interes de grup, cauzată de lipsa educației specifice, precum și de lipsa timpului și a motivației.
Scutirea de impozitele pe venit, pe profit, pe arendă și pe clădirile folosite în interesul cooperativei sunt măsuri fiscale extraordinare care deja produc efecte în materia cooperativelor agricole” ne transmite avocatul Digă, cel care a înființat majoritatea cooperativelor agricole din Dolj.
Cine?
O cooperative agricolă nu poate funcționa doar alimentată cu entuziasm și aspirații. Este nevoie de bani și, mai mult decât de bani, de oameni specializați care să identifice soluții eficiente de finanțare și să preia responsabilitatea organizatorică. Acești oameni trebuie să se ridice cel puțin la același nivel professional și de expertiză cu partenerii contractuali cu care cooperativa își propune să interacționeze. Vorbim aici de vânzători profesioniști, de consultanți agricoli certificate, de juriști și economiști cu competențe în zona comercială, financiară și fiscală pentru că furnizorii de inputuri și servicii, ca și achizitorii de produse agricole sunt companii globale, al căror personal este recrutat și antrenat pentru a activa la vârful industriei.
Cum în război nu se mai poate pleca la luptă cu furca și toporul, așa și în acest complicat război economic fermierul nu poate opune tulpițele plugului artileriei grele care compune companiile jucătoare în piața inputurilor, serviciilor și achiziției de cereale.
Așadar, este esențial în funcționarea unei cooperative ca fermierii să înțeleagă și să își asume faptul că numai lucrând alături de profesioniștii de același calibru cu al partenerilor comerciali vor putea controla jocul economic. Altfel, vom asista în continuare la aceleași afaceri de tip monopolist, dominant, în care comercianții vor lua caimacul din plusvaloarea generate de cerealele produse de către micii fermieri, așa cum se întâmplă de deja prea mulți ani.
Rămâne de văzut care va fi reacția micilor fermier la aceste tendințe ale pieței, în contextual în care timpul este tot mai evident că nu mai are răbdare cu cei greu adaptabili schimbării.
Doar el, fermierul mic, va decide dacă se mulțumește cu statutul de spic în bătaia vântului sau luptă să devină un lan de grâu.
