Acasă Dezvoltare rurala Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, pe care ADR Sud-Vest Oltenia îl gestionează...

Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, pe care ADR Sud-Vest Oltenia îl gestionează în calitate de Autoritate de Management, se află în plin proces de implementare

1472

„Astfel, până la data de 29.01.2023, au fost depuse 116 proiecte, cu o valoare totală de aproape 465 de milioane de euro, pentru următoarele priorități:
➢ 8 proiecte pentru apelul care vizează investiții în drumurile județene;
➢ 75 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice;
➢ 1 proiect pentru apelul dedicat orașelor privind investiții în spații verzi: parcuri, păduri urbane, grădini botanice și multe altele;
➢ 29 de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul primar și secundar;
➢ 1 proiect pentru apelul dedicat municipiilor privind dezvoltarea urbană integrată.
➢ 2 proiecte au fost respinse pana la aceasta data.
Dintre acestea, au fost contractate două proiecte care vizează modernizarea unor drumuri județene. Este vorba despre proiectul Consiliului Județean Dolj pentru DJ 641, primul contract de finanțare semnat în cadrul unui Program Regional din țară, în valoare de 63 de milioane de euro, și proiectul Consiliului Județean Vâlcea, pentru modernizarea DJ 676, în valoare de 72 de milioane de euro.”

CĂTĂLIN CATANĂ- DIRECTOR AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU POGRAMUL REGIONAL SUD-VEST OLTENIA a prezentat stadiul implementării PR SV Oltenia (situația proiectelor depuse, apeluri lansate, contracte semnate):

„În ceea ce privește gradul de acoperire a bugetului alocat, acesta este de 190% la drumuri județene, 115% la eficiență energetică și 118% la educație, apeluri care au fost închise la data de 27 ianuarie 2024.
În total, până în prezent, am lansat 15 apeluri în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia, cu un buget total alocat de 777 de milioane de euro. Aici nu sunt incluse apelurile pe Asistență Tehnică.
În perioada următoare, vom lansa noi apeluri dedicate atât sectorului public, cât și privat. Finanțările pentru mediul de afaceri sunt deosebit de așteptate, am primit numeroase solicitări de informații și iată că veștile sunt cât se poate de bune pentru privați, vom avea apeluri atât pentru IMM-uri, cât și pentru microîntreprinderi.”

MARINA ALECU- DIRECTOR DIRECTIE ORGANISM INTERMEDIAR PROGRAMUL TRAZITIE JUSTA a prezentat stadiul implementării PTJ (situația proiectelor depuse, apeluri lansate):

„Referitor la Programul Tranziție Justă 2021-2027, după cum știți, ADR Sud-Vest Oltenia este Organism Intermediar pentru județele Dolj și Gorj.
Începând cu 20 decembrie 2023, antreprenorii din județele Dolj si Gorj pot depune proiecte pentru apelul „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, din cadrul Programului Tranziție Justă.
137 de milioane de euro sunt disponibile pentru județul Dolj și 185 de milioane de euro pentru județul Gorj în cadrul acestui apel deschis până la 20 martie 2024.
Pana in prezent au fost depuse 28 de proiecte prin care se solicita o finantare nerambursabila de cca 57 mil. Euro.
Din informațiile pe care le avem la această dată, Autoritatea de Managemnt PTJ preconizează că în perioada următoare va lansa apelurile dedicate microîntreprinderilor, însă vă vom oferi mai multe detalii atunci când vom avea informații concrete.”

DORIAN DELUREANU – DIRECTOR DIRECTIE ORGANISM INTERMEDIAR PROGRAM SĂNĂTATE a prezentat stadiul implementării Programul Sănătate ( calendarul apeluri, apeluri lansate, Spitalul Regional:

„În ceea ce privește Programul Sănătate 2021-2027, pe care ADR Sud-Vest Oltenia îl gestionează în calitate de Organism Intermediar pentru prioritățile 1, 2, 3, 4 și 7, principalul proiecte este, așa cum se știe, Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova.
Proiectul a fost depus inițial prin POR 2014-2020, valoarea contractată din FEDR fiind de 223 de milioane de lei. Implementarea a început în 1 mai 2018, proiectul fiind ulterior etapizat începând cu 1 ianuarie 2024, dată de la care finanțarea este asigurată prin Programul Sănătate 2021-2027.
Proiectul etapizat a fost depus în decembrie 2023 în vederea evaluării și contractării. Până în prezent, a parcurs etapa de evaluare tehnico-financiară, fiind în faza de contractare. Conform datelor puse la dispoziție de AM Program Sănătate, bugetul total eligibil al proiectului etapizat de la Craiova este de aproximativ 400 de milioane de euro, din care 73 de milioane de euro provin din bugetul UE, iar restul o reprezintă contribuția națională.
În ceea ce privește apelurile lansate până în prezent în cadrul Programului Sănătate, acestea sunt în număr de trei, dintre care doar unul vizează regiunea noastră. Este vorba despre apelul pentru Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor implicate în implementarea de programe de screening, deschis până la 30 aprilie 2024.
Apelurile în pregătire, care urmează să fie lansate de către AM Program Sănătate pe parcursul anului 2024, sunt în număr de 12 și totalizează peste 450 de milioane de euro (alocare națională).”