Acasă Stiri Agricole Sfatul dr. Andrei Butaru, director DSV Dolj : ”Procurați-vă carnea de porc...

Sfatul dr. Andrei Butaru, director DSV Dolj : ”Procurați-vă carnea de porc doar din locuri autorizate!”

4044

Mai este foarte puțin și vine Crăciunul, iar de pe masa îmbelșugată nu poate lipsi carnea de porc. Am stat de vorbă cu doctorul Andrei Butaru, directorul Direcției Sanitar-Veterinare din Dolj pentru a afla care sunt sfaturile în preajma sărbătorilor, dar și ce restricții sunt pentru populație. Este bine știut faptul că în această perioadă în județul Dolj au evoluat mai multe focare de pestă porcină africană.


”Avem în continuare încă 70 de focare în 22 de localități, aici vorbim de restricții în sensul că nu este voie conform legislației să se scoată carne sau animale vii din localitățile respective, în schimb cetățenii care și-au crescut porcii pentru ei pot să sacrifice pentru consum propriu fără probleme, carnea poate fi consumată , dar vorbim de animale care sunt neafectate de boală. Oamenii pot să sacrifice porcii în gospodăria proprie și să consume în familie, dar nu există posibilitatea de a vinde porcii din localitățile respective”, a menționat dr. Andrei Butaru, director DSV Dolj.

Recomandările specialiștilor se îndreapă spre magazinele autorizate, unde porcii sunt crescuți în sistem industrial și sunt verificați și înainte, dar și după tăiere. ” În ceea ce privește pe cei care nu au crescut porci sau care au nevoie de un porc, ei pot să își cumpere carne congelată care este sacrificată în abator, există în magazinele autorizate, toate hipermarketurile comercializează în această perioadă carne de porc. În celălalte carmangerii și măcelării sau magazine specializate se pot vinde, este vorba de porcul care vine din sistemul industrial, porcul românesc, crescut în centre industriale. Aceștia sunt sacrificați în abator și pe ei se găsește ștampila cu controlul sanitar veterinar și atunci avem siguranța că avem o carne care nu prezintă riscuri pentru sănătate”, a mai adăugat specialistul.


În județul Dolj există cinci astfel de unități de tip industrial, dintre care cea mai mare este cea din Băilești. Aici sunt crescuți 25.000 de porci în sistem industrial. ”Cea mai mare este în Băilești și mai sunt încă patru care are o capacitate de 2000 de capete, ei fac numai îngrășare până la 110, 120 kilograme, după care îl sacrifică la abator, este carne care este produsă în România și se află în galantare după ce a fost sacrificată în abatoare. În ceea ce privește abatoarele, în Dolj sunt trei abatoare autorizate care la ora actuală sacrifică porcii, acolo avem echipele noastre de medici care fac examenul ante-mortem și post-mortem, ca animalul să intre sănătos la sacrificare. O carne sănătoasă se obține de la un animal sănătos, astfel că se fac analize pe carcasa obținută după sacrificare, acolo doctorul controlează organele interne, musculatura, eventualele hemoragii interne care pot apărea, se confiscă porțiunile respective și se dă la consum doar carnea care este aptă”, a mai adăugat Andrei Butaru.

În plus, recomandarea specialistului este să se facă examenul trichinelogic în fiecare gospodărie unde se sacrifică porci. Medicii veterinari lucreză zilele acestea la foc continuu. ”În toate gospodăriile din județul Dolj există la dispensare aparatura necesară, iar colegii noștri din teritoriu sunt obligați să aibă afișat pe ușă prețul și numărul de telefon unde poate fi contactat dacă nu este acolo, dar în această perioadă colegii lucrează zi-lumină, iar la nivelul orașelor există circumscripții sanitar-veterinare coordonate de noi, nu sunt private, sunt cinci unități în Craiova, pe lângă fiecare piață există câte una, iar în Filiași, Băilești Calafat și Dăbuleni sunt altele. Medicii privați pot să își stabilească un alt preț, dar sunt obligați să îl afișeze și să elibereze chitanța pentru prestarea serviciilor”, a continuat acesta.

Sfatul principal al directorului de la Direcția Sanitar-Veterinară este ca oamenii să își procure carnea pentru masa din Crăciun din magazinele autorizate, să nu încerce să caute chilipuri de la eventualii oameni certați cu legea, din portbagaj sau din alte surse neoficiale. Recomandarea lui Andrei Butaru este să cumpărați din galantare, acolo unde se vede ștampila și aveți garanția că ați cumpărat o carne garantată!