Vernisajul expoziției „Maria Tănase- Suflet Românesc” organizat de către Muzeul Olteniei Craiova a avut loc la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”

1260

Joi, 15 februarie 2024, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu (str. Geneva, nr. 8 , a avut loc vernisajul expoziției ”Maria Tănase –Suflet românesc”, organizată de către Muzeul Olteniei Craiova, prin secția de Etnografie, în colaborare cu Muzeul Județean Gorj – ”Alexandru Ștefulescu”. Pasărea Măiastră, așa cum a numit-o Nicolae Iorga, nu a fost a unui singur loc sau a unui singur repertoriu, ci a fost a întregii țări. Anul acesta se împlinesc 111 ani de la nașterea Mariei Tănase și ne înclinăm cu recunoștință dovedind că Maria Tănase prin har, cântec și artă, este o expresie vie a sufletului însetat de frumusețe, de adevăr și de perpetuă înflorire.

Colecția Maria Tănase din patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova, conține 1300 de obiecte personale, legate de viața și activitatea marii artiste. Muzeul Olteniei Craiova a intrat în posesia acestei colecții în anul 1976. Această expoziție are o importanță deosebită, datorită conținutului de documente originale, piese de colecție, documente ce cuprind activitatea artistei, fotografii cu fragmente din viața Mariei Tănase.