Peste 60 de tone de afine de Robănești ajung în supermarketurile din Marea Britanie

2214

Codruț Fratoștițeanu a pariat pe potențialul pământului din localitatea Robănești-Dolj și a câștigat. L-am găsit astăzi in plantația de afine alături de culegători, ingineri dar și membrii familiei.
„În această fermă toată lumea muncește. Copiii mei mă ajută foarte mult. Fiica mea a absolvit 12 clase și urmează să meargă la facultate, fiul meu a susținut examenul de capacitate. După ce termină cu învățatul vin în plantație să ajute. Anul acesta au avut examene și n-au participat pe tot parcursul culesului, dar acum pentru că au terminat vin aici. A fost un an asemănător cu cel de anul trecut, cu o primăvară capricioasă, când temperaturi de 25 de grade, când de 10 grade. Până acum am recoltat în jur de 40 de tone, dar sperăm să ne atingem targetul: 70 de tone exportate. Livrăm tot supermarketurilor din Londra. Dacă suntem serioși, rezistăm pe această piață, dacă nu riscăm să pierdem contractele. Avem lucrători cu care colaborăm de 4-5 ani, foarte serioși. În plin sezon de recoltare își aduc și membrii familiei. Am avut și 170 de culegători în plantație. În mare parte sunt din Fratoștița, localitatea mea natală, dar și din alte localități. Îi aducem cu autocarul, sunt plătiți la numărul de kilograme recoltate”, declară Codruț Fratoștițeanu, proprietarul plantației de afine.

De la an la an, în fermă se investește. Totul este monitorizat cu ajutorul unor soft-uri speciale: „Monitorizăm irigatul, starea vremii, calitatea pământului. Totul poate fi supravegheat de pe telefon. În acest fel, economisim, în primul rând, apa, pentru că programul ne avertizează când plantația este irigată suficient. Ne dorim să producem fructe de calitate, să ne păstrăm contractele cu exteriorul și să ne dezvoltăm. Plantația de afine se întinde pe 10 ha și produce anual în jur de 70 de tone de afine care ajung exclusiv la export.”