Acasă Ghidul Agricol Legumicultura “Usturoiul de Fălcoiu este o himeră”

“Usturoiul de Fălcoiu este o himeră”

3114

În Fălcoiu, comuna din Olt renumită pentru tradiția usturoiului, sunt condiții vitrege de plantare. Pământul e tare, nu a plouat și cultivatorii abia dacă pot semăna usturoiul recunoscut în toată țara.  De numele localității Fălcoiu din județul Olt s-a auzit chiar peste hotare, pentru soiul deosebit de usturoi obţinut din sămânţă românească.

Cultivatorii de aici se mândresc cu faptul că ceea ce cultivă este sută la sută natural. Tradiția se pierde ușor-ușor, iar dacă înainte de 1989, în CAP-ul din comună se cultiva usturoi pe 200-300 de hectare, acum abia dacă se mai plantează 10-15 hectare adunate de pe mai multe loturi. “Usturoiul de Fălcoiu este o himeră, dispare puțin câte puțin. Până la sfârșitul lunii octombrie ar trebui să plantăm toate suprafețele, dar sunt condiții vitrege, vremea nu ne ajută deloc, iar lipsa ploilor face că pământul să fie aproape imposibil de arat”, ne-a transmis Petrișor Alexandru, primarul localității Fălcoiu.

Munca la câmp pentru cultivarea usturoiului nu este deloc ușoară. Începe toamna și se termină primăvara. Sunt aproximativ 4000 de locuitori în toată comuna și aproape că nu mai există gospodărie în care să nu fie măcar 1-2 ari cultivați cu usturoi. Chiar și așa, față de acum două decenii, abia dacă se mai cultivă 10 la sută din potențialul zonei. “Șansele ca usturoiul de Fălcoiu să fie revitalizat sporesc dacă micii fermieri se vor asocia în cooperative. Sunt subvenții care se acordă pentru cei care au suprafețe mai mari de usturoi, dar dacă se asociază, acest lucru este posibil. Iar mai apoi, marfa să fie vândută în supermaketuri”, a mai adăugat edilul comunei.

Fermierii, persoane fizice sau juridice, care doresc să primească acest ajutor de minimis, trebuie să cultive minimum 3.000 de metri pătrați, plata acordându-se proporțional cu suprafața cultivată. Programul pentru sprijinirea cultivatorilor de usturoi se va derula în primă fază pe o perioadă de trei ani. În ultimii ani, la nivelul județului Olt, numărul fermierilor care cultivă această plantă a scăzut semnificativ. Un astfel de ajutor ar fi mană cerească pentru cei care doresc să-și extindă suprafețele cultivate.

Consilierul lui Petre Daea, Florin Ciobanu, a venit în nenumărate rânduri la Fălcoiu pentru a le explica tuturor cultivatorilor avantajele asocierii în cooperative. În câmp, fără irigații, usturoiul nu poate supraviețui, iar cum vremea le dă acum bătăi de cap agricultorilor, aceștia se gândesc serios să își unească forțele. “Piața este invadată de usturoiul chinezesc sau de prafuri. Este foarte greu pentru noi să pătrundem cu usturoiul românesc, care este și puțin mai scump față de cel de import. Dar calitatea și gustul nu se compară, este net superioară celui adus din străinătate”, a menționat un cultivator cu tradiție din Fălcoiu.

Majoritatea cultivatorilor din Fălcoiu își valorifică acum marfa în piețele din zonă. Usturoiul ce este plantat în această toamna se vinde verde în primăvară sau uscat în luna iunie, când se recoltează. Prețul pentru un kilogram pleacă de la 10 lei.