Producție scăzută de mere la Copăceni, în Vâlcea

4116

Livezile de meri din Vâlcea, revigorate de investitori belgieni acum cinci ani, au avut rod slab anul acesta. După că în 2018 a fost anunțată o producție record, de aproximativ 1300 de tone de pe o suprafață de 25 de hectare, anul acesta abia dacă a mai fost adunată 20 la sută din cantitate.

Livezile din judeţul Vâlcea au redevenit celebre, la aproape 20 de ani după ce au fost abandonate. La Copăceni, 6 investitori au început  acum cinci ani o afacere cu mere. Au adus puieţi din Belgia și se bucură de pământurile din Vâlcea. Anul acesta, slaba înflorire și vremea neprielnică nu le-a adus o producție bună. ”Dacă am reușit să adunăm 25 de tone de fructe de pe cele 25 de hectare, este bine. Mugurii merilor au fost afectați încă din toamna trecută și producția a fost foarte slabă, la nici 20 la sută față de un an normal. La nivel european, producția medie de mere raportată la unitatea de suprafață a fost mai mică față de un an normal”, ne-a declarat Dr. ing Ionuț Vasile Nicolae, administratorul plantației din Copăceni.

Înainte de 1990, zona era cunoscută pentru livezile sale întinse, însă terenurile au fost retrocedate şi plantaţiile au fost abandonate. Acum câţiva ani, 6 investitori şi-au unit puterile şi au reluat tradiţia cultivării merilor.  Plantația de la Copăceni este cea mai întinsă din Vâlcea şi dă între 60 și 70 de tone la hectar, într-un an bun. Puieţii au fost aduşi din Belgia și cel puțin 95 la sută din fructe sunt de calitatea I. Este vremea când se strâng recoltele și i-am găsit pe muncitori în livezi, adunând merele dulci și aromate. Puține, ce-i drept. ”Sunt aproximativ 60 de oameni din localitate  care muncesc la foc continuu în ferma de la Copăceni din judeţul Vâlcea. Zilnic, recoltează tone de mere. Mulţi dintre ei nu au mai plecat la muncă în străinătate, aşa cum erau obişnuiţi în această perioadă pentru că şi aici câştigă destul de bine. Din păcate, nu este un an cu rod bun, dar sperăm la producții cum a fost și cea din 2018. Pentru anul viitor dacă vremea va fi favorabilă, vom avea din nou supraproducție, și nu doar în Copăceni, ci peste tot”, a mai spus Dr. ing Ionuț Vasile Nicolae.

După cules, merele sunt depozitate în hale speciale unde sunt selectate, după care, cele mai frumoase pleacă către marile lanţuri de supermarketuri. „Anul acesta avem o producţie undeva la 20 la sută din producţia pe care trebuia să o obţinem în mod normal. Merele pleacă de aici de la Copăceni către marile lanţuri de supermarketuri din capitală sau din zonă cu preţuri cuprinse între 2,5 lei şi 4 lei,”, a continuat  Dr. ing Ionuț Vasile Nicolae, administratorul plantației.

20 de localnici sunt angajați permanent, iar în perioada recoltei aici lucrează și 70 de zilieri. Investitorii au făcut şi un depozit cu capacitate de 500 de tone de fructe şi o linie de sortare. „Investiția totală a fost de 500 de mii de euro, numai instalația de sortat a costat 65 de mii de euro. Din cauza producției mici la nivelul întregii Europe, dar mai ales în Polonia, anul acesta vom mânca mere mai scumpe, ca acum 2 ani când condițiile meteo nu au fost așa prielnice pentru cultura mărului, mă refer la îngheț în perioada înfloritului”, a mai precizat Dr. ing Ionuț Vasile, administratorul firmei. În 1990, în Vâlcea erau peste 20 de mii de hectare cu pomi fructiferi.