A fost lansată colecția unicat formată din 100 de cărți poștale din campania Poștei Române-Demnitate și Curaj, toate purtând chipurile eroilor din rezistența anticomunistă.

525

Evenimentul a avut loc la Sucursala Regională de Poștă Craiova și a fost marcat printr-o conferință de presă susținută de Doru Câplea, directorul Regional al Sucursalei Craiova, Mihai Ghițulescu – istoric și Mihai Firică, președintele Uniunii Scriitorilor din România Filiala Craiova.

Campania ”Demnitate și Curaj” îi cinstește pe românii care au îndrăznit să sfideze regimul comunist și să lupte pentru drepturile lor, indiferent de consecințe, marcând, totodată, și anul Centenar Monica Lovinescu, “Vocea Demnității” de la Radio Europa Liberă.

Colecțiile de cărți poștale

Colecția “Chipuri ale rezistenței”
10 cărți poștale dedicate celor 8 repere publice de înalt spirit omagiate de partenerul Poștei Române, Editura Humanitas: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, Elisabeta Rizea, Adriana Georgescu, Anița Nandriș, Annie Bentoiu, Dinu Pillat. Cărțile poștale sunt realizate de către Editura Humanitas, în beneficiul Companiei Naționale “Poșta Română”, cu drept de autor și de comercializare.

Colecția “Eroi anonimi”
90 de cărți poștale cu chipurile curajoșilor care au împărțit manifeste, au scris pe șosea “Jos Ceaușescu”, ori au trimis scrisori la “Europa Liberă”. Cele 90 de cărți poștale sunt realizate prin parteneriatul cu CNSAS și ele vor fi lansate sub titlul generic de „Eroi anonimi”. Cuprind chipuri/ fotografii din dosarele CNSAS ale unor figuri locale care au înfruntat regimul comunist în perioada 1975-1989, fiind pedepsiți cu închisoarea, respectiv cu cenzura.