Agricultura, un domeniu de viitor

2108

„Agricultura. Concepte și Instrumente operaționale”, cel de-al patrulea volum din Seria Caiete Documentare realizată din inițiativa Club România a fost lansat astăzi la Craiova, în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Facultatea de Agronomie, un prestigios centru universitar. 

Dezbaterea a avut loc în Aula Buia a facultății, unde toți cei prezenți au aflat care sunt cele mai noi concepte dintr-un domeniu care este în continuă dezvoltare: agricultura. Specialiștii prezenți la dezbatere au explicat și de ce. “Agricultura se va dezvolta dramatic in următorii zece ani, probabil că domnul Niță aici de față se va uita din Haiwaii cum drona îi fertilizează și tractorul autonom îi ară câmpul și comandă automat tractoarele care îi ajung în Constanța și el se mai bronzează puțin. Asta va fi, cu toate că pare un film SF, asta va fi agricultura în nu mai târziu de 10 ani !”, a spus Mihai Aniței, unul dintre autorii cărții. 

Cifrele sunt cele care vorbesc de la sine. În ultimii zece ani, România a trecut de la o agricultură de subzistență, în topul exportatorilor din Europa.  Anul trecut am exportat 15 milioane de tone de porumb, 10 milioane de tone de grâu și am devenit o țara care producem mult mai mult decât necesarul nostru. Agricultura e un domeniu foarte modern, interesant și aduce mult mai multe satisfacții, după cum au menționat specialiștii. 

Cartea “Agricultura. Concepte şi instrumente operaționale “ oferă cadrul și datele înţelegerii importanţei viziunii în crearea plus valorii: poate că nicăieri nu se vede mai bine din cifre creșterea agriculturii românești ca urmare a Politicii Agricole Comune. În acest volum pot fi găsite și ilustrate cu acurateţe profesională, ideile și propunerile cu care România ar putea adăuga avantaje în viitoarea PAC ce se află în stadiu germinativ. Idei provenite din zona universitară și academică, dinspre agribussines, asociaţii profesionale, structuri europene, dar și oameni implicaţi în fenomen! 

Europa a adus agriculturii  mai mult decât a adus oricărui domeniu din România, adică peste 30 de miliarde de euro! Iar în ultimii zece ani, dintre-o agricultură de subzistenta, a ajuns în top trei exportatori europeni. “Întrebați agricultorii care au beneficiat de fondurile europene, în general sunt oameni care fac performanță și aici in județ aveți oameni care fac performanță, în centre universitare sunt oameni care au beneficiat de programe europene, care au mers la schimburi europene!”, a completat Marius Stoian. 

Narcis Niță, unul dintre investitorii in agricultura doljeană, este cel care a sustinut alaturi de unul dintre cei mai mari producatori de ingrasaminte din Romania, lansarea acestei carti! La eveniment au fost prezenți fermieri, reprezentanti ai bancilor, studentii de la Facultatea de Agronomie, profesori universitari, dar și presă.