Eveniment cu aromă de „lavandă”- Festivalul Lavandei din Târgu-Jiu

2174

Pentru prima dată în județul Gorj, s-a organizat sâmbătă, în Târgu Jiu, Festivalul Lavandei. Totul, într-un cadru de poveste, în Cartierul Polata din municipiu. Participanții s-au bucurat de fotografii în lanul cu lavandă, dar au și putut gusta siropul preparat din florile mov ori dulceața de trandafiri și vinul de mure. Cei de la UMUR au fost și ei prezenți cu o colecție de tricouri personalizate, pictate manual sau printate la atelierul din Târgu Jiu, de pe Calea Eroilor.

Gazda evenimentului a fost Ana Neagu. De mai bine de patru ani se ocupă de câmpul de lavandă. Acum și-a deschis larg porțile pentru sute de curioși. Din cauza restricțiilor însă, numărul participanților a fost limitat și s-a intrat doar pe bază de invitație.
La eveniment, au luat parte mai mulți producători locali. Invitații au putut degusta și cumpăra dulceață ori sirop de trandafiri, miere cu polen, vin sau cidru de mure. În plus, au avut ocazia să cumpere și un cadou inedit: haine pictate sau brodate.

„Este un eveniment inedit și cred că putem fi un exemplu în întreaga țară pentru că, printr-o acțiune culturală, aducem cultura ca și suport pentru producătorii locali. Văzând că avem deja producători locali care iubesc ceea ce fac am zis să le dăm ocazia să se întâlnească cu publicul care să-i cunoască și să le facă vânzare. Cred că astfel de evenimente care ne fac solidari.
În toamnă, tânăra speră să poată organiza un eveniment mai amplu și fără restricții. „Este primul astfel de festival organizat în Gorj. Suntem deja la al patrulea an de înflorire. Se dezvoltă bine planta. Mă bucur să văd că le merge bine și nu au nevoie de foarte multă îngrijire. Ploaia ne-a încurcat puțin. Au început să crească buruienile printre ele și odată floarea dezvoltată eu nu pot să mai intru să lucrez și o să o îngrijim după recoltare. Am observat că, de la foarte multă ploaie, florile se scutură. Au fost încântați de ce au văzut, de cultură, de căsuță și a fost foarte multă lume interesată de festival. Cum, anul acesta, situația este cum este din cauza acestui nou virus, am încercat să facem cu mai puține locuri. Ne organizăm să facem un festival pe două zile, în toamnă, ca toată lumea să facă poze, să aibă amintiri aici la noi”, a mărturisit Ana Neagu, proprietara plantației.

 

Toată lumea a profitat din plin de frumusețea culturii de lavandă și a căsuței ca în povești din capătul plantației. „Este foarte frumos, mirific. Am făcut multe poze. Ies superb aici în plantație. Am încercat și bunătățile produse de gorjenii noștri. Este un deliciu și siropul de lavandă”, a spus o tânără. „Este o atmosferă de basm. Este prima dată când ajung aici. Mă simt ca într-o poveste. Mi-a plăcut foarte mult și căsuța din capătul lanului de lavandă și concertul. Foarte frumos. Abia aștept să vin și la anul”, a spus o altă participantă.

Pe lângă flori, vedetă a fost și siropul de lavandă, un produs pe cât de inedit, pe atât de apreciat. „Floarea are un miros deosebit și am vrut să redau această aromă și să mă bucur de ea în orice moment al anului. Am reușit acest lucru după trei ani de teste. Ori era prea amar, ori prea dulce, ori prea concentrat. Acum am reușit să-l facem perfect. El este vedeta după înflorire”, a mai spus Ana Neagu.

O parte dintre produsele prezentate la eveniment le puteti gasi si in magazinul Anei Neagu ce se afla situat pe centrul pietonal Victoria vis -a- vis de Universitatea Brâncuși.