Fasolea urcătoare „Golden Mary” soi timpuriu de fasole verde, fragedă și fără ațe produsă în ferma familiei Badea din Ghindeni apreciată de clujeni și orădeni

4979

Astăzi am ajuns din nou în ferma de legume a familiei Badea din localitatea Ghindeni, județul Dolj. Alin și Ana Badea, o familie frumoasă cu doi copii minunați și multă putere de muncă. Au plecat în Spania în urmă cu 9 ani dar dorul de casă și de pământul românesc i-a determinat să se-ntoarcă acasă. Din banii câștigați în străinătate dar și cu ajutorul fondurilor europene, aceștia au reușit să ridice pe pământul bunicilor din Ghindeni trei solarii ce se întind pe o suprafață de 21 de ari .

În cele trei solarii familia Badea a cultivat fasole verde soiul „Golden Mary”, soi timpuriu, urcătoare cu păstaia de culoare galben luminos, cu lungime 25-30 cm și lățime de 1,5-1,8 cm, fragede și fără ațe.cu Din cele 2 solarii Alin Badea ne-a declarat ca va recolta 1 tona de fasole pe care o comercializează în piețele din Cluj și Oradea cu prețul cuprins între 10 și 15 lei/kilogram. Celălat solar îl are cultivat cu ardei soiul „Kaptur”, ardei capia roșu, timpuriu, productiv, rezistent la stresul termic specific culturilor timpurii, cu fructe mari în 3 lobi. Ardeiul  va fi recoltat la sfârșitul acestei luni. După ce va termina fasolea, în cele 2 solarii va planta castraveți.

Familia Badea are multă putere de muncă, sunt ospitalieri, cei mici te încântă cu voioșia și istețimea, iar cei doi parinți nu se plâng că nu pot face față atât în fermă cât și cu creșterea celor mici. Tot ce-și doresc este să poată investi în continuare în afacerea cu legume dar și în educația micutilor.