Avertisment de la APIA

3256

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) îi avertizează pe fermierii care cer subvențiile agricole! Depistarea și recuperarea sumelor necuvenite se va face și în Campania 2019 dacă agenția de plăți constată că fermierii nu au îndeplinit condițiile pentru banii europeni și naționali.

Potrivit datelor transmise de APIA, articolul 63 (Plăţi necuvenite şi sancţiuni administrative) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 prevede: ”Dacă se constată că un beneficiar nu îndeplineşte criteriile de eligibilitate sau nu respectă angajamentele sau alte obligaţii legate de condiţiile pentru acordarea ajutorului sau sprijinului prevăzute de legislaţia agricolă sectorială, plata aferentă ajutorului nu se efectuează sau acesta se retrage în întregime sau parţial şi, după caz, drepturile la plată aferente menţionate la articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 nu se alocă, sau se retrag.”

În cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, dacă este cazul. Dobânzile se calculează însă pentru perioada cuprinsă între termenul limită de plată pentru beneficiar, termen care este indicat în ordinul de recuperare şi care nu poate depăşi 60 de zile, şi data rambursării sau a deducerii. Rata dobânzii aplicabile se calculează în conformitate cu dreptul naţional, dar nu poate fi mai mică decât rata dobânzii aplicabile prevăzută de dispoziţiile naţionale pentru recuperarea sumelor necuvenite.

Sursa foto: site-ul APIA