Sprijin pentru crescătorii de păsări și porci

2155

Sprijin pentru crescătorii de porci și păsări !Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale realizează demersuri pentru a demara implementarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie și a Programului de susţinere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Astfel, în vederea asigurării unei aplicări cât mai corecte, eficiente, transparente și unitare a celor două programe, în perioada 06-07 august 2019 sunt organizate instruiri de către specialiști din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În cadrul acestor instruiri participă și specialiști din cadrul Direcției pentru Agricultură a Județului DOLJ, împreună cu directorul Direcției.

Reprezentanții Direcției de Agricultură Dolj au precizat că prin aceste programe se dorește sprijinirea crescătorilor de porcine și păsări, prin sporirea veniturilor,  îmbunătățirea nivelului de trai al acestora, precum și evitarea depopulării spațiului rural.