Calendarul popular specific perioadei de paisprezece zile, cuprinsă între 24 decembrie și 8 ianuarie, este cel mai bogat în practici ceremoniale, unele dintre ele de o arhaicitate și de o complexitate remarcabilă. În întreg spațiu românesc, această perioadă cuprinsă între Ajunul Crăciunului și Sfântul Ioan înseamnă timpul colindelor, timpul mitic al Nașterii Domnului, încărcat cu semnificații rituale deosebite dar și al obiceiurilor tradiționale dedicate tuturor acestor sărbători din preajma Crăciunului și Anului Nou.
Printre obiceiurile care marchează sfârșitul Anului, amintim Vrăjitul, unde băieții și fetele se strâng la o casă și joacă cele 9 căciuli în care vor afla ursitul, Plugușorul, recuzita este constituită dintr-un plug miniatural făcut din scânduri de brad împodobit cu panglici sau hârtie colorată; Sorcova, după îngroparea Anului Vechi, în dimineața Anului Nou, de Sfântul Vasile, grupuri de trei, patru copii pleacă la sorcovit devreme.
Tot în ziua de Anul Nou, părinții duc copiii la moașă, Datul la grindă. Cunoașterea ursitei mai este marcată de un obicei Număratul parilor, fetele nemăritate legau cu ochii închiși, al zecelea par din gardul de nuiele. Un obicei unic în zonă de N-V al Doljului este Bundăretele, ce se practică și astăzi în satul Busu-Stăncești din comuna Grecești, Dolj și constă într-un ritual în locul viei pentru a avea rod bogat în Noul An.
