Ce sunt Rusaliile? Rusaliile reprezintă sărbătoarea care încheie ciclul Pascal, fiind prăznuită la 50 de zile după Învierea Domnului, motiv pentru care mai este cunoscută și sub numele de Cincizecime, relatează enciclopedia virtuală Britannica.De Rusalii se sărbătorește Pogorârea Duhului Sfânt, care a fost anunțată chiar de Iisus Hristos la Cina cea de Taină: „Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi”. În calendarul ortodox, Rusaliile sunt întotdeauna celebrate în duminica a opta după Paște și de aceea i se mai spune și Duminica Mare, fiind o zi foarte importantă pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. Cu ocazia sărbătorii Rusaliilor, în toate bisericile sunt citite şapte rugăciuni de binecuvântare a ramurilor verzi de tei și de nuc, care simbolizează darurile cele bogate ale Sfântului Duh. Obiceiul binecuvântării ramurilor se întâlneşte nu doar în Biserica noastră, ci și la Ierusalim, Constantinopol sau în Damasc. Aceste ramuri sunt apoi împărțite credincioşilor ca simbol al limbilor de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să binevestească Evanghelia Sa în toate limbile lumii. În folclorul românesc, Rusaliile sunt percepute ca ființe supranaturale, cu trăsături malefice, asemănătoare ielelor. Se spune că, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare pentru a lua parte la Sărbătoarea Paștelui alături de cei vii, sufletele morților cutreieră cerul începând cu ziua cunoscută drept „Stratul de Rusalii” (miercurea din a 25-a zi după Paște) și aduc nenorociri celor care nu le cinstesc cum se cuvine. Potrivit credinței populare, cei care le nesocotesc pot fi atinși de pedepse cumplite și pot suferi schimonosiri, tulburări mintale sau chiar paralizii. Obiceiuri și tradiții de Rusalii. În anumite regiuni ale României, femeile recurg la descântece speciale pentru a îndepărta influența nefastă a ielelor, în timp ce ușile și ferestrele caselor sunt unse cu usturoi pentru a proteja gospodăria de ghinion și de forțele malefice pe tot parcursul anului. În același timp, pentru a alunga spiritele rele, în alte zone ale țării se practică anumite ritualuri zgomotoase, însoțite de lovirea pământului sau a pereților cu ramuri de tei.




Dansul călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în sudul țării, unde se crede că poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori din sat care formează o ceată din 13 călușari și care jură că timp de o lună vor juca ritualicul „Căluș”. În cadrul ceremoniei de vindecare, bolnavul este așezat direct pe pământ, iar călușarii încep dansul în jurul acestuia. La un moment dat, fiecare călușar sare peste persoana suferindă, iar la final, unul dintre ei îi șoptește la ureche o urare de însănătoșire, relatează Creștinortodox.ro. Tot din tradiția populară provine și credința că, dacă în ziua de Rusalii va fi vreme frumoasă, vara va fi roditoare și plină de belșug.