Ziua Iei 2025 – un moment care aduce împreună trecutul și prezentul. Pe 24 iunie nu sărbătorim doar o piesă vestimentară. Sărbătorim o parte din noi. Ia românească nu este doar un obiect cusut cu migală, ci o poveste purtată pe umeri, o moștenire de suflet.
Într-o lume care se mișcă rapid, Ziua Iei ne amintește să ne oprim o clipă. Să ne uităm înapoi cu recunoștință și înainte cu mândrie. Pentru că ia nu e despre nostalgie, ci despre ce alegem să ducem mai departe În 2025, această sărbătoare capătă poate și mai multă forță. Tot mai multe femei aleg să se reîntoarcă la esență – la simplitate, la lucruri făcute cu rost, la haine care vorbesc despre rădăcini. Iar ia, fie că e cusută manual sau reinterpretată într-o formă modernă, rămâne una dintre cele mai frumoase declarații de apartenență.
De unde vine Ziua Iei și ce înseamnă cu adevărat
Ziua Iei nu a apărut dintr-o regulă sau dintr-un calendar oficial. A apărut dintr-o nevoie profundă de a ne recunoaște în ceea ce purtăm. Inițiativa a venit din partea comunității La Blouse Roumaine, în 2013, și a prins rădăcini imediat. De ce? Pentru că românii aveau nevoie de un motiv să își aducă aminte cine sunt. Pe 24 iunie, de Sânziene, în plină vară, când natura e în floare și lumina e la apogeu, ne reamintim că ia e mai mult decât o haină. E simbol. E poveste. E munca femeilor de altădată, transpusă în cusături care spun – fără cuvinte – de unde vii, cine ți-au fost bunicii, din ce zonă a țării provii. Fiecare model, fiecare culoare, fiecare fir de ață are o semnificație.
Ziua Iei a devenit în doar câțiva ani un reper. Nu doar în România, ci și pentru românii din diaspora, care își scot iile din lăzile cu zestre sau le cumpără din dor de acasă. A devenit un gest simplu, dar puternic: îți iei o ie pe tine și spui, fără să vorbești, că nu ai uitat. a nu-ți schimbă doar ținuta, îți schimbă poziția umerilor. Când o îmbraci, vrei-nu vrei, îți îndrepți spatele și tragi aer mai adânc în piept. Îți aduci aminte – poate fără să-ți dai seama – de fotografiile cu străbunici, de poveștile depănate la lumină de lampă, de mâinile care au cusut, punct cu punct, semne de soare, spice, vrejuri și cruciulițe.
Pentru femeile de la sat, ia era mai mult decât haină frumoasă de sărbătoare. Era carte de identitate: arăta din ce familie vii, ce vârstă ai, dacă ești mireasă sau mamă. Era și scrisoare de dragoste: cusăturile roșii ori negre, motivele florale ori geometrice, toate trimiteau mesaje subtile către cel care știa să le citească. Și era, totodată, talisman: un strat de simboluri menite să cheme norocul, sănătatea, ocrotirea.
Astăzi, când iei nu mai sunt neapărat cusute de bunica la lumina focului, rămâne totuși ceva din puterea lor. Când îmbraci o ie – chiar și una stilizată, adaptată vremurilor – porți pe piele o poveste care nu poate fi imitată pe bandă rulantă. Fiecare fir îți amintește că frumusețea nu înseamnă grabă, ci răbdare, și că eleganța adevărată nu țipă, ci șoptește. De Ziua Iei, poartă o poveste, nu doar o bluză
Ia nu mai e demult doar o piesă de muzeu sau un simbol rezervat sărbătorilor. E o alegere conștientă, un act de identitate, un gest de recunoștință față de femeile care au știut să spună povești cu acul și ața.
În 2025, să porți o ie – fie ea tradițională sau stilizată – înseamnă să spui: „nu am uitat de unde vin”. Înseamnă să porți pe piele liniștea satului, căldura bunicii, răbdarea lucrului manual, dar și curajul de a le aduce în mijlocul orașului, al agitației, al prezentului.
Ziua Iei nu e doar o dată în calendar. E o invitație la reîntoarcere, la asumare, la eleganță cu rădăcini. E despre noi toți – cei care vrem ca frumusețea autentică să meargă mai departe.
