Obiceiul implică aprinderea unor focuri mari pe dealuri, în jurul cărora tinerii și localnicii se adună pentru a celebra moartea și renașterea naturii, pentru a alunga spiritele rele și a asigura un an rodnic. Tradiția include și ritualuri precum săritul peste foc pentru sănătate.
Ajunul Sfântului Dumitru este o sărbătoare cu un pronunțat caracter funerar. Pomenirile, precum și rugurile aprinse cu această ocazie, alături de veghea rituală, trimit la un ceremonial ce are în vedere câștigarea bunăvoinței strămoșilor pentru a asigura în anul ce vine recolte la fel de bune. Sub focul lui Sâmedru se înțelege căldura din iulie și august sau chiar faptul că se aprinde pământul în această zi. La Sâmedru de Toamnă se stinge focul aprins în cer la Sâmedru de Iarnă, pentru că arșița devine prea mare la Sâmedru de Vară.
Simbolic vorbind, arderea unui trunchi de copac sau brad, face trimitere la zeul care moare și renaște anual. Prăbușirea sau căderea acestuia indica momentul renașterii simbolice. Cei care sar peste foc se consideră că vor fi sănătoși tot anul.
Când focul e aproape stins, fiecare participant ia câte un tăciune, care este aruncat mai apoi în livadă, pentru ca pomii să rodească și în anul ce vine. Dacă în noaptea de Sâmedru oile se culcă grămadă, iarna va fi grea; dacă oile dorm răsfirate, se așteaptă o iarnă blândă. Iarna grea mai este prevestită și de abundența nucilor sau gutuilor, precum și de proviziile supradimensionate ale hârciogilor. Material realizat de Liviu Olteanu- muzeograf
