Alteța Sa Regală Principesa Elena a ajuns astăzi în orașul Segarcea, Dolj. A fost întâmpinată de reprezentanții Domeniului Coroanei Segarcea, cei care au ținut să- i prezinte Alteței Sale locurile acolo unde familia regală și- a pus amprenta. Primul popas a fost la Mânăstirea Segarcea, loc care la data de 11 decembrie 1863, odata cu secularizarea averilor manastiresti, prin actul semnat de Alexandru Ioan Cuza, așezământul monahal din Segarcea a fost scos de sub posesia Patriarhiei de Alexandria, moșia acesteia trecând în posesia statului. Începând cu anul 1884, o parte din averea mânăstirii a fost dăruită regelui Carol I, fiind transformată în domeniu regal viticol. Din păcate porțile mânăstirii erau închise astăzi.


Următorul popas a fost făcut la Spitalul din Segarcea, fost Palat Regal, reabilitat în ultimii ani după planurile arhitectului Alexandru Bauchet, monument istoric, cladire de patrimoniu de o frumusețe aparte. Principesa Elena extrem de emoționată ne- a mărturist că locurile și clădirile au copleșit- o cu frumusețea lor.


Emoțiile au fost și mai mari atunci când odată ajunsă la Domeniul Coroanei Segarcea, Cornelia Anghel i- a spus povestea Domeniului Coroanei și a invitat- o să viziteze crama. ,,În anul 1884, la propunerea lui Ion Bratianu, a fost creat un patrimoniu regal constând din douăsprezece moșii, în diverse zone ale țării însumând 132.000 de hectare. Din spusele Regelui Mihai atunci când a vizitat Crama Domeniul Coroanei, domeniile nu erau doar o sursa de venit pentru Instituția Șefului Statului, ci și o întreprindere care dădea de lucru, unui numar de sute de angajați, oferea familiilor lor asistență medicală, școală copiilor, cadouri de Craciun și Paște, precum și asistență religioasa. Principesa a vizitat astăzi crama și a rămas impresionată de investițiile făcute, declarând că este meritoriu si lăudabil efortul desăvârșit al familiei Anghel de a înnoda tradiția, de a oferi continuitate locului și companiei.







Astfel s- au făcut investiții importante pentru ca întreg ansamblul, terenuri cultivate și clădirea să fie la fel ca în anii de început ai domeniului. Au reușit acest lucru.”