Anul Nou, sărbătoare atât religioasă, cât şi laică, este şi ziua în care este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare. Repertoriul tradițional al obiceiurilor este reprezentat de numeroase urări de sănătate, belșug și recoltă bogată, jocuri cu măști- Capra, credințe și practici pentru cunoașterea ursitei, mituri străvechi puse sub semnul fantasticului, sunt doar câteva manifestări folclorice întâlnite în satele de pe Valea Corzului, bine conservate și transmise din generație în generație. În ceea ce privește cunoașterea ursitei, am întâlnit numeroase practici divinatorii ale fetelor, precum: Număratul parilor de Anul Nou. De cu seară, din Ajun, fetele nemăritate numărau cu ochii închiși al nouălea par din gard pe care îl legau cu ață roșie, iar a doua zi, de dimineață, dacă parul era drept, atunci ursitul va fi frumos. Tot în noaptea de Anul Nou, fetele intrau în grajdul animalelor și loveau cu piciorul într-o vită, spunând: Când mă mărit eu?
Hăi acu, hăi la alt an?!
*Vrăjitul de Anul Nou, de când se lasă seara, fetele și băieții se strâng într-o casă veche sau o prăvălie, se așează în jurul unei mese pe care așează nouă căciuli cu gura-n jos, sub fiecare căciulă este pusă o oglingă sau un inel simbolizând frumusețea, cărbunele și pieptenele, urâțeania, o legătură de grâu sau de porumb, bogăția, iar sub o căciulă, bucățica de șorici numită ,,zăboviciul”, momentul hazliu al serii, deoarece, norocosul/ norocoasa care nimerește șoriciul, nu se va mărita/ însura prea curând, ci va mai zăbovi. În această perioadă se spune că Soarele sare ca și cocoșul peste gard, ziua devenind foarte scurtă, soarele fiind văzut pe cer doar câteva ceasuri și atunci rămânând ascuns în spatele norilor de zăpadă. Obiceiurile populare care se desfăşoară în această perioadă poartă încărcătura unor ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele sau de divinaţie; un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare – o perioadă de trecere între două lumi al căror prag îl constituie Anul Nou. Pluguşorul, obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească. Pluguşorul este o colindă agrară declamată, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii.
Sorcova este tot un colind al Anului Nou. Mai demult, la Sfântul Andrei se puneau în apă, la înflorit, ramuri de măr, păr sau vişin. Cu ele se colinda din Ajun, până în dimineaţa zilei de Sfântul Vasile. Se spune că în această zi, animalele vorbesc și spun tot ce au făcut în decursul anului, cerurile sunt deschise, iar omul, cum va fi de Anul nou, așa va fi tot anul. Cercetare și documentare teren, sat Bărboi, Busu, județul Dolj.
Material realizat de dr. Liviu Olteanu, muzeograf Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei.
