Cultura de tutun, o tradiţie în România înainte de 1989, este pe cale de dispariţie. De la 35 de mii de hectare, acum abia dacă mai sunt 2000 ha în toată țara.

1187


Dacă înainte de 1989 aproape că nu exista familie care să nu cultive tutun, astăzi doar 1 la sută din terenurile din Dolj sunt cultivate cu această plantă. Comuna Bratovoești are cea mai mare suprafață – peste 200 de hectare.

Deşi au învățat din tată-n fiu tainele producţiei de tutun, agricultorii români se feresc să o mai cultive. În Dolj, un judeţ cu tradiţie în producţia de tutun, abia mai găseşti câte o parcelă. Rodul bun se obţine greu, iar în acest an seceta a distrus o mare parte din culturi. Familia Paliu din satul Prunet, Dolj a reușit să salveze cele 2 ha cultivate cu tutun, pentru că a irigat, altfel calamitatea putea fi și de 100%, ne- a declarat Irina Paliu.


Cultura nu este pretenţioasă, însă are nevoie să fie irigată şi ajutată cu îngrășământ mai ales că subvenţia de la stat se încasează numai în condiţiile în care se valorifică o cotă de minim o mie de kilograme de tutun uscat, per hectar.
Pentru a se obţine un kilogram de tutun uscat este nevoie să se culeagă 4 sau 5 kg tutun verde. Este o muncă anevoioasă, care începe în aprilie şi se încheie la sfârșitul lunii octombrie, atunci când cultivatorii îşi vând recolta.
Creşterea subvenţiei pentru cei care cultivă tutun poate revigora interesul acestora. Ar fi nevoie şi de un preţ de achiziţie mai bun, pentru ca tutunul românesc să câştige terenul de altă dată.
La poarta familiei Paliu din satul Prunet, Dolj, toată familia ajutată de câteva vecine, înșira tutunul verde pe sfoară. Irina Paliu ne- a declarat că speră ca în două zile să reușească să înșire toată producția de tutun. “O punem la uscat într- un loc special amenajat și apoi o trimitem către Zimnicea.

Anul acesta dacă nu irigam nu făceam nimic. Tutunul are nevoie de apă. Alte plantații de tutun au fost compromise din cauza secetei”.
Într-un an bun, s- ar putea scoate 2.500 de kilograme de tutun uscat/ hectar. Costurile se ridică, spun producătorii, la 1.000 de euro pe hectar.