Raport privind activitatea președintelui Consiliului Județean Dolj în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021

1909

CADRUL GENERAL

Buna funcționare a aparatului de specialitate al Consiliului Județean Dolj, a instituțiilor, serviciilor publice, societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean, precum și fundamentarea, elaborarea, aprobarea și urmărirea în execuție a bugetul propriu al județului Dolj, în acord cu realizarea atribuțiilor prevăzute prin O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, a constituit una dintre prioritățile președintelui Consiliului Județean Dolj, în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021.

În egală măsură, respectarea prevederilor Constituției și aplicarea legilor, a decretelor emise de Președintele României, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, precum și a hotărârilor Consiliului Județean și altor acte normative a reprezentat o cale de acțiune în mandatul președintelui Consiliului Județean Dolj, în perioada de referință. 

Totodată, președintele Consiliului Județean Dolj a asigurat reprezentarea județului în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române și străine, precum și în justiție, conform atribuțiilor stabilite prin Codul Administrativ.

În primul an al mandatului în curs, pe agenda de lucru a președintelui Consiliului Județean Dolj s-a aflat ca prioritate atragerea finanțărilor nerambursabile din surse externe (din fonduri europene și de la bugetul de stat). Astfel, peste 70 la sută din alocările destinate dezvoltării provin din sume obținute în baza unor proiecte elaborate, evaluate și declarate câștigătoare, fie prin programe ale Uniunii Europene, fie prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Principalele obiective urmărite în perioada de referință au vizat reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, precum și îmbunătățirea infrastructurii sanitare, în vederea creării celor mai bune condiții pentru desfășurarea unui act medical complet, eficient și performant.

De asemenea, în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021, au continuat investițiile în dezvoltarea infrastructurii de transport aerian, în valorificarea patrimoniului cultural, dar și în crearea cadrului necesar în vederea asigurării protecției mediului, fiind stabilite, totodată, acorduri de parteneriat cu instituțiile de învățământ superior din Craiova în vederea îmbunătățirii vieții economice și sociale a județului.

În perioada de referință, au fost emise 601 dispoziții ale președintelui CJ Dolj, prin care s-a urmărit implementarea programului județean de guvernare și s-a asigurat derularea planului de investiții, așa cum a fost adoptat de plenul Consiliului Județean.

INFRASTRUCTURĂ DE TRANSPORT

Modernizarea rețelei rutiere gestionate de CJ Dolj, prin Societatea de Lucrări Drumuri și Poduri, și crearea perspectivelor de îmbunătățire a conectivității intrajudețene au constituit principalele ținte ale președintelui Consiliului Județean, în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021.

În prezent, lucrările de modernizare a celei mai lungi artere din cadrul infrastructurii de drumuri, DJ 561A Giurgița – Băilești – Moțăței – Plenița – limita județului Mehedinți, care măsoară aproximativ 70 de kilometri și care conectează 7 localități, cu o populație totală de 43.831 de persoane, se află în plină desfășurare. În vederea realizării acestei investiții, Consiliul Județean Dolj a obținut finanțare prin 2 proiecte, corespunzând celor 2 tronsoane în care a fost segmentat drumul, cu o valoare cumulată de 47,8 milioane de euro, depuse în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

În perioada de referință, s-au desfășurat lucrări la un alt demers major, care vizează modernizarea DJ 552 Craiova – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Caraula – Cetate, al doilea drum județean ca lungime din Dolj (67,571 kilometri). Această importantă arteră asigură legătura municipiului reședință de județ cu 7 comune, deservind un areal cu 327.013 persoane. Proiectul, cu o valoare totală de 49,3 milioane de euro, se derulează în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

În perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021, au fost finalizate și recepționate investițiile derulate în cadrul proiectelor de modernizare a drumului comunal 120 Țiu – Gogoșu (finanțat din bugetul propriu al instituției) și de modernizare a unui tronson din DJ 606C Sârsca – Secu – Argetoaia – limita județului Mehedinți (finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II), ambele artere fiind parte din circuitul care asigură accesul la monumentele istorice de interes național Cula Cernăteștilor și Cula Izvoranu-Geblescu. 

În paralel, au continuat lucrările pentru modernizarea DJ 652A, care asigură legătura între localitatea Cârcea și zona Aeroportului Internațional Craiova, pentru modernizarea tronsonului cuprins între km 12+130 și km 24+260 din DJ 561B Segarcea – Drănic – Valea Stanciului – Zăval, drumuri județene pentru care s-a obținut finanțare nerambursabilă prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria, precum și pentru modernizarea altor două artere realizate cu fonduri guvernamentale, obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală II: DJ 542 limita județului Olt – Amărăștii de Sus – Amărăștii de Jos – Dăbuleni  și DJ 643D Bulzești – Înfrățirea – Frățila – limita județului Vâlcea (un tronson de 8 kilometri). Totodată, în perioada de referință a fost atribuit contractul pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică necesare pentru modernizarea ultimului tronson al DJ 561B Segarcea – Drănic – Valea Stanciului – Zăval (km 0+000 – km 12+130), investiție finanțată tot în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria.

Trebuie evidențiat faptul că proiectele de infrastructură rutieră enumerate vizează drumuri județene cu o lungime totală de 210 kilometri, ceea ce reprezintă aproximativ o cincime din rețeaua totală gestionată de Consiliul Județean Dolj.

În același timp, s-a urmărit și pregătirea documentațiilor necesare pentru continuarea programului de îmbunătățire a infrastructurii rutiere prin reabilitarea unor noi drumuri județene. Astfel, în perioada de referință, a fost derulată procedura în urma căreia a fost atribuit contractul care include realizarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic, dar și asistența tehnică pentru modernizarea DJ 641, pe tronsonul cuprins intre limita județului Olt și intersecția cu drumul național 65C.

În septembrie 2021, Aeroportul Internațional Craiova a depus pentru finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare proiectul de extindere și modernizare a AIC, valoarea totală fiind de peste 97 de milioane de euro. Demersul, aprobat într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Dolj, vizează construirea unui nou terminal de pasageri, cu o capacitate de procesare de 1.933.186 de pasageri pe an, și a două căi de rulare, amenajarea de parcări și drumuri de acces, precum și realizarea unei platforme de îmbarcare – debarcare și a unei platforme de degivrare a aeronavelor.

În perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021, a fost atribuit contractul pentru securizarea completă (outdoor/indoor) a Aeroportul Internațional Craiova, demersul fiind finanțat prin fonduri obținute în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și având o valoare totală de 76.014.000,91 lei, inclusiv TVA. Investiția prevede amenajarea unui drum tehnologic, pe tot perimetrul AIC, prevăzut cu instalație de iluminat și propriul sistem de supraveghere și detecție. De asemenea, sistemul de supraveghere cu camere video va fi extins, astfel putând fi monitorizate mai eficient zonele din interiorul și din vecinătatea terminalelor.

Perioada de referință a însemnat continuarea lucrărilor de extindere a terminalelor de plecări și de sosiri ale AIC, un contract în valoare totală de 29.987.068 de lei, inclusiv TVA, finanțat din bugetul propriu al CJ Dolj, precum și cele de modernizare și de extindere a parcării Aeroportului Internațional Craiova, investiție în valoare totală de 2.468.671 de lei, inclusiv TVA, finanțată tot din surse proprii.

SĂNĂTATE

În ceea ce privește sectorul sanitar, în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021, cea mai importantă investiție a Consiliului Județean Dolj – „Modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova“ – a fost finalizată, urmând să fie recepționată în scurt timp. Cu o valoare totală de 16.961.879 de lei, fără TVA, demersul, finanțat din fonduri europene, a urmărit lucrări de reabilitare și modernizare ale spațiilor existente în care funcționează UPU, extinderea lor cu două noi corpuri de clădire, precum și realizarea unei pasarele de legătură cu corpul principal al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

În paralel, au fost asigurate fondurile necesare pentru achiziționarea dotărilor cu mobilier, a echipamentelor și a instrumentarului medical, necesare în activitatea UPU, finanțarea fiind obținută în cadrul unui proiect european implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, ca parte a proiectului „Îmbunătățirea accesului populației din județele Mehedinți, Dolj și Olt la servicii medicale de urgență“.

De asemenea, în principalul imobil construit pentru UPU au fost asigurate spații pentru funcționarea unei noi structuri, strict necesare la nivelul regiunii Oltenia – Unitatea Funcțională pentru Arși, a cărei înființare a fost susținută de Consiliul Județean Dolj inclusiv din punct de vedere financiar, prin alocarea unei sune de 320.000 de lei în vedea procurării dotărilor.

În ianuarie 2021, au fost demarate lucrările de reabilitare a clădirii în care funcționează Clinicile de Oncologie și Dermatologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, intervențiile desfășurându-se în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice, a rezistenței și stabilității clădirii publice (Corp C2) situată în Str. Tabaci, nr. 1, Municipiul Craiova, Județul Dolj“, cu o valoare totală de 2,8 milioane de euro, pentru care s-au obținut fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

În intervalul de timp analizat, au început lucrările de reabilitare a imobilelor în care se află Institutul de Medicină Legală Craiova, finanțarea fiind asigurată din bugetul propriu al administrației județene. Investiția vizează refacerea celor patru corpuri de clădire în care funcționează IML și, odată finalizată, va crea condiții moderne și sigure pentru desfășurarea activității curente.

Totodată, în iunie 2021, la Centrul Medico-Social Amărăștii de Jos, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea unui pavilion multifuncțional, intervenție în urma căreia capacitatea acestei structuri sanitare va fi mărită, în condițiile în care gradul de ocupare a unității este de 100 %.

În perioada de referință, a fost lansată și procedura pentru atribuirea contractului de executare a lucrărilor de modernizare și extindere a Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, cel mai mare furnizor de servicii medicale de pneumologie din regiunea Oltenia. Cu o valoare estimată la peste 26 de milioane de lei, investiția include construirea unui nou pavilion, cu suprafața de aproximativ 1.100 de metri pătrați, care va cuprinde saloane, cabinete medicale, săli de consultații, spații de relaxare pentru pacienți, sală de mese, arhivă și spații pentru depozitare. De asemenea, cele 3 corpuri de clădire existente, în care se regăsesc spații medicale și administrative, vor fi complet modernizate.  

Perioada dificilă pe care o traversează România în ultimul an, generată de pandemia de Covid-19, a determinat Consiliul Județean să adopte măsuri de susținere a sistemului sanitar doljean. Astfel, prin două proiecte finanțate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, s-au obținut fonduri în valoare totală de 5.132.396 de lei, sumele urmând a fi utilizate pentru achiziția de echipamente de protecție, dar și pentru dotarea unităților medicale din subordinea Consiliului Județean. Beneficiarii acestui demers sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cele 7 unități medico-sociale din Amărăștii de Jos, Bechet, Brabova, Cetate, Melinești, Plenița și Sadova, precum și Spitalul de Pneumftiziologie Leamna și Spitalul Orășenesc Dăbuleni. Totodată, un al treilea proiect, în valoare totală de 2.857.253 lei, care vizează dotarea cu echipamente de protecție împotriva Covid-19 a structurilor școlare speciale „Beethoven”, „Sf. Vasile” și „Sf. Mina”, se află în etapa de precontractare, fondurile necesare fiind obținute tot în cadrul POIM.

Parte a strategiei de cooperare cu mediul academic, Consiliul Județean Dolj a încheiat în februarie 2021 un parteneriat de colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, prin care instituției de învățământ i-a fost transmis în administrare un teren în suprafață de 1.760 de metri pătrați, în vederea construirii unui „centru de simulare pentru dobândirea abilităților clinice“, care va fi unul dintre cele mai moderne din țară.

CULTURĂ, AGREMENT, TURISM

Perioada de referință a marcat, în sfera cultural-turistică, finalizarea principalelor lucrări care urmăreau punerea în valoare a unor importante obiective de patrimoniu și introducerea lor în circuitul de vizitare.

Unul dintre demersurile a căror derulare a înregistrat un semnificativ succes îl reprezintă consolidarea și restaurarea clădirii cu statut de monument istoric Casa Dianu, din municipiul Craiova. Edificiul, datând de la începutul secolului al XX-lea, și-a recăpătat aspectul de epocă în urma unor intervenții minuțioase, prin care s-a reușit păstrarea elementelor originale în proporție de 90 la sută, restul fiind reconstituite cu fidelitate.

Lucrările s-au derulat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare de aproape 5 milioane de euro, implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, care va conduce la înființarea unei instituții unice la nivel național, Muzeul Cărții și al Exilului Românesc, găzduit în clădirea restaurată. Patrimoniul acestuia, constituit în jurul unor donații extrem de generoase ale unor personalități culturale de prim rang, cuprinde deja o întreagă serie de fonduri și de colecții impresionante, precum Mircea Eliade, Basarab Nicolescu, Vintilă Horia, Andrei Șerban, Leonid Mămăligă, Ileana și Romulus Vulpescu, academician Dan Berindei și academician Dinu C. Giurescu, dar și arhivele Cenaclului de la Neuilly.

Finalizarea etapei de consolidare și restaurare a imobilului permite Consiliului Județean Dolj să inițieze următoarea fază a demersului – achiziționarea mobilierului și a echipamentelor necesare pentru dotarea muzeului, care are în componența sa săli de expoziții permanente și temporare pentru adulți și copii, săli de cercetare și săli multimedia.

Lucrările care vizează consolidarea și restaurarea Culei Izvoranu-Geblescu și a Culei Cernăteștilor au ajuns și acestea, în intervalul de raportare, la stadiul executării ultimelor intervenții de detaliu. Datând din secolul al XVIII-lea și încadrate ca monumente istorice de interes național, edificiile au fost refăcute în cadrul a 2 proiecte cu finanțare europeană, cu o valoare cumulată de aproximativ un milion de euro, implementate de Consiliul Județean Dolj în parteneriat cu autoritățile locale din comunele Brabova și Cernătești, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

Și în acest caz, CJ Dolj, care coordonează cele 2 demersuri, urmează să inițieze – beneficiind și de sprijinul specialiștilor de la Muzeul Olteniei Craiova, instituția care administrează în prezent culele – procedurile pentru asigurarea dotărilor necesare, care merg de la obiecte tradiționale de mobilier ori țesături la mijloace moderne de prezentare a exponatelor, precum ghiduri audio sau echipamente de afișaj. Culele din Brabova și Cernătești vor fi astfel amenajate ca puncte muzeale și introduse în circuitul cultural și turistic.

O etapă importantă a fost depășită și în derularea unei alte investiții cu caracter de unicitate pe care o derulează Consiliul Județean Dolj în domeniul cultural-turistic, cea care vizează crearea Centrului Internațional „Constantin Brâncuși“, din proximitatea Muzeului de Artă Craiova.

În perioada de referință, a fost finalizată cea mai complexă și spectaculoasă componentă a ansamblului arhitectural – prisma din sticlă amplasată deasupra galeriei expoziționale subterane deja realizate. Cu o înălțime de peste 12 metri și realizată după un procedeu tehnic folosit în premieră, structura din sticlă conține reproduceri la scară mare ale operelor brâncușiene „Ovoidul“ și „Pasărea Măiastră“, fiind prevăzută cu propriul ascensor, al cărui concept a fost decernat drept marele câștigător al unei competiții de profil organizate la nivel internațional.

O reușită semnificativă în ceea ce privește perspectivele de dezvoltare a infrastructurii pentru agrement și sport o reprezintă faptul că, în urma demersurilor întreprinse de Consiliul Județean Dolj, Compania Națională de Investiții a inclus pe lista sinteză, în vederea finanțării, proiectul care vizează construirea unui complex multifuncțional pe actualul amplasament al Stadionului Tineretului, din Craiova.

Cu o valoare estimată la 20 de milioane de euro, noua structură urmează să cuprindă un velodrom acoperit, o pistă pentru atletism și un teren multifuncțional pentru o serie întreagă de discipline sportive, precum handbal, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, scrimă, luptă, judo, box, fotbal de sală, gimnastică și haltere, toate întrunind condițiile necesare pentru organizarea competițiilor naționale și internaționale. De asemenea, va fi amenajată o piață de acces pietonal, prevăzută cu spații verzi, vor fi create parcări subterane și supraterane, dar și zone de agrement cu piste pentru skateboarduri, role și biciclete.  

Totodată, s-a avut în vedere și pregătirea cadrului necesar pentru implementarea altor proiecte cu fonduri nerambursabile, în noul exercițiu financiar al Uniunii Europene. În acest sens, a fost derulată procedura în urma căreia a fost atribuit contractul de elaborare a documentațiilor tehnico-economice pentru reabilitarea unei alte clădiri cu statut de monument istoric din municipiul Craiova, actualul sediu al Școlii Populare de Arte și Meserii „Cornetti“. Intenția este ca, alături de lucrările de consolidare și restaurare a imobilului, demersul să conducă și la completarea rolului cultural al acestei instituții, prin înființarea unui muzeu dedicat oamenilor de știință din regiunea Oltenia.

Pentru a asigura o cât mai eficientă punere în valoare a potențialului pe care Doljul îl are în acest domeniu, a fost lansată, în luna octombrie 2021, procedura pentru atribuirea contractului de elaborare a strategiei de turism a județului pentru perioada 2021 – 2027. Inițiativa constituie o parte componentă a unui proiect mai amplu, intitulat „Dezvoltare strategică și eficiență administrativă – Județul Dolj“ și implementat cu finanțare europeană obținută prin intermediul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.

Strategia va reprezenta un instrument de lucru și de fundamentare a deciziilor administrației publice județene pentru viitoarele demersuri care vor fi finanțate din fonduri proprii și nerambursabile, elaborarea documentului urmând să includă analize diagnostic pentru cunoașterea detaliată a situației din teritoriu, prezentarea unei viziuni care să traseze direcția de dezvoltare, stabilirea unor obiective clare, precum și a unei liste de proiecte, cu indicarea celor prioritare.   

MODERNIZARE ADMINISTRATIVĂ

Un nou capitol în privința modalității de relaționare între Consiliul Județean Dolj și comunitate a fost deschis în luna septembrie 2021, odată cu lansarea noilor platforme electronice ale instituției și a site-ului modernizat.

Ca rezultat al proiectului „Simplificarea Procedurilor prin Eficientizare și Digitalizare la Consiliul Județean“, implementat cu finanțare europeană prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, la dispoziția cetățenilor a fost pusă o secțiune web dedicată bugetării participative. Astfel, toți cei interesați pot să avanseze aici propuneri de investiții, în principalele domenii gestionate de administrația publică județeană, sau își pot exprima opinia, prin vot, asupra proiectelor propuse fie de către cetățeni, fie de Consiliul Județean Dolj.

De asemenea, tot în cadrul acestui demers, a fost creată platforma eportal.cjdolj.ro, prin intermediul căreia cetățenii pot depune, solicita și obține online o serie de documente aferente celor mai importante servicii oferite de Consiliul Județean Dolj: avize pentru certificate de urbanism, înștiințări privind începerea sau terminarea lucrărilor de construire ori de desființare, acorduri prealabile pentru executarea de lucrări în zona drumurilor județene, acorduri privind efectuarea de lucrări în clădirile de patrimoniu județean, licențe de traseu pentru transportul de persoane, cereri de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap sau solicitări de internare în unitățile de asistență medico-socială.

În plus, un număr de 93.300 de dosare cu documente din arhiva instituției (hotărâri ale consiliului, documentațiile proiectelor derulate cu finanțare europeană și guvernamentală, precum și ale investițiilor susținute din bugetul CJ Dolj, acte gestionate de Serviciul Organizare Resurse Umane, documente din dosarele care se află ori s-au aflat pe rolul instanțelor de judecată etc.) au fost scanate și transpuse în format digital, pentru a putea fi identificate și puse la dispoziția publicului mai simplu, iar procesul continuă, datorită economiilor realizate în implementarea proiectului, prin scanarea altor aproximativ 30.000 de dosare.

Sistemul electronic astfel creat este completat în prezent prin implementarea unui alt proiect pentru care Consiliul Județean Dolj a obținut finanțare prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, „Dezvoltare strategică și eficiență administrativă – Județul Dolj“. Principalele beneficii vizează extinderea componentei de solicitare și eliberare a documentelor din sfera urbanismului și pentru servicii în cazul cărora competența nu este exclusiv a CJ Dolj, ci este partajată cu alte instituții sau autorități publice. Mai mult, în cadrul acestui demers se află în curs de realizare și Strategia de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Dolj până în anul 2027, document cu un rol major în accesarea programelor cu finanțare din fonduri ale Uniunii Europene, în actualul exercițiu financiar.

PROTECȚIA MEDIULUI

Un reper important al perioadei de referință în domeniul acțiunilor pentru protejarea mediului în constituie aprobarea unui proiect cu finanțare din fonduri europene, în valoare de 4,3 milioane de lei, care vizează implementarea unei serii de măsuri din planul integrat de management al siturilor „Natura 2000“ Coridorul Jiului, Confluența Jiu – Dunăre și Bistreț, precum și al rezervațiilor naturale Locul fosilifer Drănic și Pădurea Zăval.

Intitulat „Monitorizarea și menținerea stării de conservare favorabile a speciilor de floră și faună inventariate în Coridorul Jiului“, demersul va fi implementat de Consiliul Județean Dolj, prin Centrul Județean pentru Protecția Naturii, Turism și Dezvoltare Rurală Durabilă, în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română și cu WWF România, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Obiectivul principal al proiectului îl constituie ecologizarea unor terenuri cu suprafața totală de peste 37 de hectare, afectate de aruncarea necontrolată a deșeurilor, aflate pe teritoriul comunelor Braloștița, Brădești, Breasta, Bucovăț, Cârna, Ghindeni, Gighera, Ostroveni și Valea Stanciului. În continuare, vor fi luate măsuri pentru refacerea fertilității solului și pentru reintegrarea acestor zone în mediul natural, prin replantare. De asemenea, ele vor fi semnalizate în mod corespunzător, pentru a descuraja în viitor practicile care au dus la contaminarea terenurilor.  

Alte acțiuni care intră în componența demersului vizează delimitarea zonelor de protecție a habitatelor și a speciilor utilizând balize sau semne de avertizare, amenajarea unor locuri de hibernare pentru amfibieni și a unor locuri de cuibărit și odihnă pentru mai multe specii protejate de păsări, dar și derularea unor campanii de educație ecologică a membrilor comunităților locale.

REPREZENTARE INSTITUȚIONALĂ ȘI RELAȚIA CU AUTORITĂȚI EXTERNE

În noiembrie 2020, președintele Consiliului Județean Dolj a primit, la Palatul Administrativ, vizita ambasadorului Indiei, Excelenţa Sa Rahul Shrivastava, precum și a ambasadorului Kazahstanului, Excelența Sa Nurbakh Rustemov, prezentându-le înalților oaspeți județul și principalele oportunități de investiții.

În decembrie 2020, președintele Consiliului Județean Dolj a semnat, alături de rectorul Universității din Craiova, un protocol de colaborare în vederea creării unui parc în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, care urmează să fie amenajat pe structura blocului S200, din municipiul Craiova, printr-o investiție a cărei valoare totală – incluzând lucrări de construire și modernizare, dar și procurarea dotărilor – a fost estimată la 20 de milioane de euro.

În ianuarie 2021, președintele Consiliului Județean Dolj a participat, la sediul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, la evenimentul care a marcat lansarea proiectului cu finanțare europeană „Servicii medicale performante de prevenție, diagnostic și tratament endoscopic în cancerul colorectal“.

În martie 2021, președintele Consiliului Județean a primit, la Palatul Administrativ, vizita unei delegații formate din reprezentanți ai Brigăzii Multinaționale Sud-Est Craiova, context în care i-a fost prezentat noul comandant al contingentului polonez care activează în cadrul acestei structuri.

Participările președintelui Consiliului Județean Dolj la evenimente publice în luna martie 2021 au mai inclus:

  • conferința ocazionată de lansarea Centrului Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale, structură creată în cadrul Centrului de Cercetare în Gastroenterologie și Hepatologie al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova;
  • întâlnire de lucru desfășurată la Palatul Administrativ, cu o delegație de specialiști ai Ministerului Sănătății și de experți din echipa de asistență pentru proiecte a Băncii Europene de Investiții, a cărei temă a reprezentat-o proiectul privind construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova;
  • inaugurarea oficială a Consulatului onorific al Republicii Muntenegru la Craiova.  

În aprilie 2021, președintele Consiliului Județean Dolj a luat parte, în sala de conferințe a Stadionului „Ion Oblemenco“, la dezbaterea publică organizată de instituție pentru inițiativa care vizează construirea unei arene multifuncționale pe actualul amplasament al Stadionului Tineretului, dezbatere la care au fost prezenți primarul municipiului Craiova, ministrul Tineretului și Sportului și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

În mai 2021, la Palatul Administrativ a avut loc, în prezența președintelui Consiliului Județean, o întâlnire care a grupat reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și invitați din partea mediului privat și a societății civile, ocazie cu care a fost prezentată platforma electronică pe care CJ Dolj a creat-o în vederea elaborării Planului Teritorial pentru Tranziție Justă.

În aceeași lună, președintele Consiliului Județean Dolj a participat la o întâlnire cu reprezentanți ai companiei Ford România și ai principalilor furnizori ai acesteia, context în care au fost expuse posibilitățile de creare a unor noi parcuri industriale în județ, precum și facilitățile de care pot beneficia investitorii care optează să se instaleze în această zonă.

În iunie 2021, județul Dolj a devenit parte a „Rețelei economice a regiunilor celor Trei Mări“, o platformă de cooperare directă între administrațiile locale din 12 state europene, fondată prin semnarea Declarației de la Lublin, în prezența președintelui și a prim-ministrului Republicii Polone.

Tot în iulie 2021, președintele Consiliului Județean Dolj a participat, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, la o întâlnire de lucru la care au fost prezenți și reprezentanți ai camerelor bilaterale de comerț din România, ai Asociației Oamenilor de Afaceri din România și ai Consiliului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, discuțiile vizând oportunitățile de finanțare disponibile prin intermediul Programului Operațional Tranziție Justă.

În aceeași lună, președintele Consiliului Județean Dolj s-a aflat într-o vizită oficială în districtul Vidin, din Bulgaria, unde a avut o serie de întâlniri cu autoritățile locale, discutând despre modalitățile de continuare a relațiilor eficiente de colaborare pentru accesarea finanțărilor nerambursabile prin intermediul programelor de cooperare transfrontalieră ale Uniunii Europene.

În august 2021, președintele Consiliului Județean Dolj a participat la manifestările organizate în municipiul Craiova cu ocazia Zilei naționale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.

Tot în august 2021, președintele Consiliului Județean Dolj i-a primit, la Palatul Administrativ, pe elevii care au obținut media 10 la examenele de evaluare națională și bacalaureat, ocazie cu care aceștia au fost premiați de instituție pentru performanțele înregistrate.

În aceeași lună, președintele Consiliului Județean Dolj a luat parte la deschiderea primei ediții a Festivalului de Literatură Transdanubiană, eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, care a reunit la Craiova peste 120 de personalități ale domeniului cultural din România și din Bulgaria.

În septembrie 2021, președintele CJ Dolj a semnat, alături de reprezentanții Consiliilor Județene Gorj și Hunedoara, memorandumul de intenție pentru înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Conurbația Jiului“, o inițiativă locală inovatoare, care le va asigura celor 3 administrații partenere acces mai eficient la surse de finanțare nerambursabilă pentru realizarea unor investiții majore, ce urmăresc o strategie unitară pentru evoluția județelor implicate.

Seria evenimentelor la care președintele Consiliului Județean Dolj a participat în septembrie 2021 a mai inclus:

  • cea de-a 30-a ediție a Forumului Economic din Polonia – cea mai mare conferință organizată în Europa Centrală și de Est pentru cooperarea politică și economică între statele Uniunii Europene și cele din vecinătatea spațiului comunitar;
  • deplasarea în Republica Moldova, la invitația autorităților locale din raionul Cimișlia, care este înfrățit cu județul Dolj;
  • deschiderea oficială a celei de-a 28-a ediții a conferinței „Muzeul și cercetarea științifică“, organizată de Muzeul Olteniei, manifestare care a reunit la Craiova zeci de specialiști muzeografi și cercetători din întreaga țară;
  • întâlnire cu secretarul general adjunct al Guvernului și cu primarii localităților din Dolj, context în care au fost expuse principalele obiective ale Planului Național de Investiții „Anghel Saligny“;
  • un eveniment organizat la sediul Detașamentului 2 de Pompieri Craiova, cu ocazia căruia președintele Consiliului Județean Dolj le-a înmânat distincții onorifice celor 9 cadre de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia“ care au participat la misiunile de stingere a incendiilor de pădure din Grecia, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă.

În octombrie 2021, președintele Consiliului Județean a participat, la invitația Camerei Franceze de Comerț și Industrie, la o masă rotundă organizată în prezența Excelenței Sale Laurence Auer, ambasadorul Franței în România, în cadrul Maratonului de Business „rePORNIM ECONOMIA”, context în care a prezentat principalele argumente ale atractivității economice a județului, precum și proiectele investiționale pe care CJ Dolj le are în implementare sau în pregătire pentru liniile de finanțare viitoare.

Tot în octombrie 2021, președintele Consiliului Județean Dolj s-a aflat într-o vizită oficială în Republica Polonă, la invitația autorităților din voievodatul Warmia Mazuria, discuțiile vizând conturarea principalilor piloni de colaborare între cele 2 regiuni.

Totodată, în perioada de referință, președintele Consiliului Județean Dolj a reprezentat instituția la o serie de manifestări și ceremonii militare dedicate comemorării unor evenimente istorice importante, precum Ziua Națională a României, Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Drapelului Național, Ziua Veteranilor de Război, Ziua Eroilor, Ziua Imnului Național, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății sau Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații.  

TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ ȘI RELAȚII PUBLICE

În ceea ce privește activitatea de soluționare a petițiilor, reglementată de  O.G. nr. 27/2002, în perioada de referință au fost înregistrate 138 de petiții, dintre care 94 au vizat atribuțiile instituției, iar 44 au vizat diverse aspecte de activitate sau activitatea altor instituții. Nu au existat plângeri în contencios administrativ privind modul de soluționare a petițiilor.

Cererile depuse în baza Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, au fost înregistrate în număr de 46 în perioada de referință, dintre acestea 31 fiind rezolvate favorabil, iar 15 redirecționate, neintrând în competența de soluționare a Consiliului Județean Dolj.

În intervalul de referință, nu au existat litigii având ca obiect răspunsul Consiliului Județean Dolj la solicitările privind informații de interes public și nici reclamații administrative.

Consiliul Județean Dolj s-a întrunit în 14 ședințe publice în perioada de referință, dintre care 11 ședințe ordinare și 3 ședințe extraordinare. Au fost publicate pe site-ul autorității 288 de hotărâri, spre cunoștința societății civile.

În perioada de referință, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică s-a întrunit în 25 de ședințe.

Cosmin VASILE – Președintele Consiliului Județean Dolj