RURIS și Asociația EDUCOL sprijină peste 500 de elevi doljeni, în cadrul programului „COOLtură pentru Agricultură”

873

RURIS, împreună cu Asociația EDUCOL prin T’n’T – Training for Trainers și Universitatea din Craiova – sprijină peste 500 de elevi, din 5 școli din Dolj. „COOLtură pentru Agricultură” are drept scop principal stimularea interesului tinerilor în domeniul agricol și tehnic, printr-o abordare practică și inovatoare a informației.Proiectul se desfășoară în perioada 01.05.2025 – 15.01.2026 și urmărește orientarea elevilor către meserii de viitor, prevenirea abandonului școlar și încurajarea continuării studiilor, în cadrul Universității din Craiova.Elevii vor fi încurajați să exploreze teme esențiale pentru viitorul lor profesional, să își descopere aptitudinile și să își contureze direcția în carieră, prin activități interactive și concursuri de idei în antreprenoriatul agricol, de la ce pot planta azi, ca să culeagă cu succes mâine, până la transformarea ideilor creative în inițiative profitabile. Proiectul este structurat în două module complementare, care oferă elevilor o experiență educațională completă și le oferă posibilitatea de a descoperi potrivirea lor cu domeniul de activitate. Finalul campaniei va fi marcat de o competiție de idei în antreprenoriat agricol, în cadrul căreia cele mai bune proiecte vor fi selectate și premiate. Maria Chelemen, director Marketing și Comunicare RURIS: „RURIS investește constant în educație, sprijinind elevii de azi care pot deveni specialiști în agricultura sustenabilă de mâine, pentru că doar prin educație construim un viitor durabil.

Acest demers reprezintă pentru ei o oportunitate de a învăța cum să producă hrană sănătoasă fără să afecteze natura, de a înțelege cum funcționează o fermă modernă și de a-și construi o profesie sigură ca viitori angajați sau antreprenori în acest domeniu. Este o combinație între grijă pentru mediu, eficiență economică și oportunități reale de carieră. Demersul educațional este susținut de experții în produsele RURIS și de echipa T’n’T – Training for Trainers a Asociației pentru Educație Sud-Vest Oltenia (EDUCOL) . T’n’T este o echipă formată din mentori tineri – studenți și masteranzi ai Universității din Craiova – care activează ca formatori voluntari în proiecte educaționale. În acest proiect, mentorii provin din facultăți cu relevanță directă, precum Facultatea de Agronomie și Facultatea de Mecanică, și susțin activități interactive cu elevii, contribuind la orientarea acestora către cariere în domenii tehnice și agricole.Camelia Olari, Vicepreședinte al Asociației EDUCOL, declară: „În fiecare proiect al nostru, urmărim să aducem educația cât mai aproape de realitate, iar parteneriatul cu RURIS și implicarea studenților formatori de la Universitatea din Craiova reprezintă un exemplu de bună practică.Ne dorim ca tinerii să înțeleagă că educația este cheia unui viitor sigur și demn, iar prin acest proiect oferim mai mult decât informații – oferim experiențe, repere și încredere. La EDUCOL credem în potențialul fiecărui tânăr și investim constant în crearea de contexte educaționale incluzive, dinamice și relevante pentru lumea de azi. Totodată, EDUCOL caută și pune în practică parteneriate cu mediul economic, cât mai diverse din punct de vedere al industriilor, domeniilor de activitate, pentru ca acestea să le ofere studenților Universității din Craiova oportunități reale de interacțiune cu specialiști și aplicare practică a noțiunilor primite de aceștia în timpul cursurilor.” Primele sesiuni cu elevii doljeni au avut loc la Liceul Teoretic „George Șt. Marincu”, din Poiana Mare (20 mai), la Liceul Tehnologic Alexandru Macedonski, din Melinești (21 mai) și la Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel”, din Băilești (22 mai). Prezentările vor continua la Liceul Tehnologic „Constantin Nicolaescu Plopșor”, din Plenița (28 mai) și la Școala Profesională Valea Stanciului (29 mai).