Sărbătoare la Calafat, cu Dolju-n bucate și Roadele Toamnei

514

Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj sărbătorește „Roadele Toamnei“ la Calafat, miercuri, 16 octombrie 2024, alături de Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu“ și Școala Gimnazială „Constantin Gerotă“, de Liceul Teoretic ,,Gheorghe Vasilichi“ din comuna Cetate, Liceul Teoretic „George Șt. Marincu“ Poiana Mare și de Palatul Copiilor Craiova – Structura Calafat.

Evenimentul reunește elevi, profesori, părinți și bunici la Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu“, miercuri, 16 octombrie, de la ora 11:00, pentru a celebra frumusețea și bogățiile toamnei prin roade bogate, bucate tradiționale, poezii și scenete, dansuri etno și jocuri populare.

Activitatea este cuprinsă în parteneriatul educațional „Istoria Națională prin valori culturale și tradiții românești“ prin care se dorește schimbul de informații între generații, apropierea copiilor și tinerilor de bogăția moștenirii culturale și spirituale a comunităților din care fac parte.



Părinții se alătură activităților cultural – artistice susținute de elevi sub îndrumarea profesorilor coordonatori și îmbogățesc activitatea cu preparate tradiționale pe masa „Dolju-n bucate“, proiect al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj care timp de un deceniu a adus la un loc zeci de comunități din județ într-un spectacol gastronomic fără egal, cu sprijinul și prin generozitatea localnicilor.