Sărbătoarea Sfântului Andrei

488

Considerat patron al lupilor, în unele icoane populare este reprezentat cu capde lup. Noaptea dinaintea sărbătorii sale este cunoscută sub numele de „noaptea strigoilor”, de care oamenii se apărau ungând uşile şi ferestrele cu usturoi sau consumând mujdei. Se spune că, în noaptea Sfântului Andrei, strigoii se iau la bătaie pe la hotare şi răspântii, putând ataca şi oameni.O adevărată petrecere a flăcăilor şi fetelor avea loc în noaptea dinaintea Sfântului Andrei, la păzitul usturoiului. Una sau două bătrâne păzeau usturoiul adus de fete, casă nu fie furat de flăcăi. Se spunea că acest usturoi are puteri tămăduitoare, izbăveşte de strigoi, ajută la drum lung şi la negustorie.


Practicile tradiţionale care s-au păstrat, de ziua Sfântului Andrei, sunt cele de divinaţie. Fetele caută să-şi afle ursitul, uitându-se goale în fântâni, în oglindă ori într-o cană cu apă în care se pune un inel cununat sau mâncând o turtă sărată şi crezând că îşi vor visa ursitul venind să le aducă apă. O altă datină păstrată în zilele noastre este aceea de a pune grâu la încolţit de Sfântul Andrei, crezând că, aşa cum va arăta grâul la Crăciun, aşa va fi recolta din anul ce urmează.Bibliografie: Iuliana Băncescu, Obiceiuri tradiționale din România, București, Editura AFCN, 2006, p.13. Cercetare și documentare teren, satul Busu, comuna Grecești Dolj.
Foto: Liviu Olteanu