YUPI Fest – Festivalul bucuriei, un succes pentru stațiunea Herculane

1521

YUPI Fest s-a încheiat duminică, 25 iunie, reușind să strângă, atât turiștii aflați în stațiune, cât și comunitatea locala din Herculane și din împrejurimi pentru un adevărat spectacol al bucuriei pentru copii și adulți. La eveniment au participat 5.217 vizitatori unici și între 6.500 și 7.000 de vizitatori în cele 3 zile de festival. Evenimentul a fost organizat de Asociația Pro Turism Herculane și Primăria Orașului Băile Herculane, accesul la festival fiind gratuit pentru toți participanții.Pentru ca acest eveniment să se poată desfășura conform planului, a fost nevoie de o echipă de 182 de persoane formată din furnizori, vendori, echipă tehnică și oameni la scenă, echipa de organizare, precum și membri ai comunității locale, evenimentul fiind susținut și de o echipă de peste 30 de voluntari de la școala și liceul din Herculane. La eveniment scena a fost susținută integral de către echipa Radio România Reșița.

“Suntem foarte mândri de tinerii noștri din stațiune are au dorit să se implice și care au fost un real suport pentru desfășurarea evenimentului. Prin participarea lor am demonstrat că Herculane se pregătește pentru un viitor cu oameni implicați, cu spirit de echipă, care înțeleg importanța unei comunități unite. Cred că împreună putem face multe lucruri minunate și le mulțumim pentru entuziasmul și participarea lor. A fost important pentru noi să avem alături comunitatea locala și partenerii evenimentului, fără de care nu am fi putut să aducem bucurie în Herculane”, a menționat Marinela Badea, Președinte Pro Turism Herculane.

Festivalul a început vineri la orele 16:00 și s-a încheiat duminică la orele 12:00, cu zone de activități destinate atât copiilor, cât si adulților: Sport, Play & Fun, Workshops, Edu, Zen, Adult only, Street Food si Bazar. Micuții oaspeți au fost întâmpinați de personajele lor preferate, în decoruri din candy land, ce au transformat Parcul Central din Herculane într-un univers plin de culoare.

Cei mici s-au putut bucura in zona Play & Fun de spectacol muzical FUNtasticii, clovn cu baloane, magician, modelaj baloane, salon de tatuaje temporare, pictură pe față, baloane cu săpun, desene pe asfalt și multe altele. Parada mascotelor a fost unul din momentele preferate de copii, apariția păpușilor gigant, a robotului Bumblebee și a roboților cu led fiind de asemenea elementele care au stârnit entuziasmul tuturor.

In zona Sport, copiii au jucat badminton, fotbal, basket, volei, hula hoops si au asistat la demonstrații sportive ale echipelor locale de handbal și fotbal. S-au organizat si concursuri de sărit cu sacul pentru copii. Perete de cățărare, darts si tenis de masa au fost alte activități sportive de care au beneficiat copiii și adulții.

Zona Workshops a inclus ateliere de creație, atelier Harry Potter, flashmoburi pentru copii, puzzle 3D Herculane, workshop de dans cu poi pentru adolescenți, precum si workshop de dans bachata pentru adolescenți și adulți.

La zona Edu s-au organizat activități pentru copii si adulți: teatru de păpuși, spectacol de teatru interactiv, ateliere de citit, concursuri de creație literară, vânătoare de comori cu premii, workshop de prezentare a Parcului National Domogled, turul centrului istoric al stațiunii Herculane, traseu tematic specii mediteraneene până la Crucea Albă si traseul foișoarelor făcut de Împărăteasa Elisabeta.

Profesorii și învățătorii din Herculane și din împrejurimi au susținut o parte din activitățile organizate in zonele Edu si Workshops. Adolescenții și adulții au avut acces in zona Zen la clase de yoga, pilates, stretching, precum și zone de citit. Părinții și tinerii s-au bucurat de o mulțime de zone de relaxare în spații verzi, muzică bună și bunătăți de la food truck-urile din zona food court. Seara de sâmbătă a culminat cu un spectacol de lasere deasupra Văii Cernei și proiecție de mesaje pe Masivul Domogled.

“Suntem convinși că acest eveniment este unul de care stațiunea are nevoie, ne dorim ca turiștii și comunitatea locala să înțeleagă că pot să găsească la YUPI Fest cate ceva pentru toate vârstele. Ne bucurăm că evenimentul a fost un succes și că am avut susținerea autorităților locale pentru tot ce a însemnat pregătirea și desfășurarea evenimentului. Fără această bună cooperare între noi toți nu am fi putut să realizăm un produs atât de complex precum un festival”, a declarat Laura Pătru, PR Asociația Pro Turism Herculane.

Organizatorii își doresc ca evenimentul să devină o tradiție în fiecare an, la începutul verii și să fie inclus în calendarul evenimentelor regionale din Banat și al festivalurilor la nivel național, având ca scop promovarea stațiunii Herculane.