Vânzări mari de grâu la Stațiunea din Caracal

2532

Vești bune vin din Caracal, de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă, care a înregistrat vânzări mari de grâu, peste șase sute de tone în doar o săptămână. Reprezentanții stațiunii spun că aceste vânzări reprezintă aproape 30 la sută din cantitatea integrală de sămânță de grâu ce poate fi vândută în acest an. Cu banii obținuți, stațiunea va cumpăra noi utilaje.

După ce a fost făcut anunțul acum aproximativ o săptămână, fermierii au început să își procure cantitatea de sămânță de la Stațiunea de Cercetare din Caracal. Am stat de vorbă cu Marius Bran, directorul Stațiunii din Caracal, care ne-a transmis că s-au vândut peste șase sute de tone de grâu. “Asta înseamnă aproape 30 la sută din întreaga cantitate, iar în baza unei facturi proforme, fermierii plătesc și își ridică treptat sâmânța de grâu, într-o săptămână sau două. În funcție de rezervări, onorăm comenzile, sunt vânzări la care nu ne așteptam, mai ales că semănatul începe după 10 septembrie. În acest ritm, vom vinde toată sâmânța de grâu produsă anul acesta”, a spus Marius Bran, directorul stațiunii din Caracal.

După ce tot stocul de grâu va fi vândut, stațiunea va cumpăra noi utilaje. Sunt la vânzare aproximativ 2600 de tone de sămânță de grâu, iar în ultimii doi ani vânzările s-au dublat. Explicația o are directorul Stațiunii, care confirmă calitatea produselor: “ Fermierii au văzut că avem sămânță de calitate, în plus prețul este sub cel afișat de alte companii. Avem fermieri din toată țara care cumpără de la noi, jumătate dintre aceștia sunt din Oltenia. Când o sa avem toată sămânța vândută, putem sa facem planul de investiții pentru anul viitor, vrem să investim în utilaje noi, așa cum am făcut și în ultimii ani”, a mai precizat acesta.

Un lucru important de menționat, grâul produs de Stațiunea Caracal este certificat și se vinde doar la ambalaj de 500 de kilograme. Prețurile pleacă de la 1,3 lei pentru un kilogram din soiul Glosa și pana la 1,8 lei pentru un kilogram din soiul Otilia. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă  Caracal este o subunitate în cadrul Universității Craiova.