„Rute de pescuit pe Dunăre”-o hartă digitală destinată pasionaților de pescuit

3357

Ediția I a „Festivalului de pescuit recreativ”, desfăşurat în comuna Dobrosloveni, județul Olt, la Balta Frăsinet, a luat sfârşit. Cei prezenți la eveniment au putut degusta delicii culinare pescăreşti pregătite de organizatori şi s-au putut bucura de concursurile de pescuit şi activitățile recreative desfăşurate în aer liber. Evenimentul este organizat de Asociația pentru Dezvoltare Durabila Slatina, în cadrul proiectului „AA Danube- Pescuit recreativ de-a lungul Dunării: Itinerarii piscicole danubiene”, cu sprijinul Primăriei Dobrosloveni.

Cei prezenți la eveniment au primit informații referitoare la noua aplicație pentru telefonul mobil „Rute de pescuit pe Dunăre”. Aceasta este o hartă digitală interactivă unică, ce oferă informații despre pescuitul și călătoriile cu barca în regiunea transfrontalieră de-a lungul Dunării și în Câmpia Dunării.

„Pe lângă organizarea acestui festival, proiectul își propune să dezvolte pentru prima dată o platformă online care le va veni în ajutor tuturor pescarilor oferindu-le informații referitoare la bălțile din regiunea transfrontalieră, din toate județele riverane Dunării de pe teritoriul României și Bulgariei. Această hartă va fi o radiografie a acestei zone, aducând la un loc cele mai bune și mai populare locuri de pescuit, prezentând infrastructura bălților, informații referitoare la comportamentul peștilor, la tipul de habitat şi la tipul de momeli folosite pentru captarea prinderea peștilor. Cât despre festival, ne dorim să devină o tradiție și un brand”, spune Cristi Manuel Dincă-manager comunicare

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul programului Interreg V-A Romania-Bulgaria, fiind implementat in parteneriat cu Fundaţia Idei in Dezvoltare din Ruse, Bulgaria, in calitate de Lider de parteneriat. Evenimentul este organizat ADDS in cadrul proiectului: „AA Danube – Pescuit recreativ de-a lungul Dunării: Itinerarii piscicole danubiene”