Cunoastem povestea ultimului tabacar autentic din Vaideeni, Vâlcea

4203

Ionel Ciontea duce mai departe tradiția pe care a moștenit-o de la părinți.

Intr-un atelier vechi de jumătate de secol, Ionel Ciontea dă o nouă viața blănurilor de oaie, ce ajung mai departe cojoace pentru ciobanii din zonă sau obiecte pur decorative. Din păcate, cererea nu este foarte mare, dar tânărul se încăpățânează să nu renunțe și să arate meșteșugul și copiiilor săi.

Cine ajunge în atelierul lui Ionel Ciontea are impresia că a poposit într-un muzeu. Sunt piese vechi, dar care sunt de mare folos chiar și în era tehnologiei. Mașinăriile vechi de peste 50 de ani funcționează perfect și acum. Dacă pe vremuri în comuna Vaideeni, renumită pentru oierit, erau 3-4 tăbăcarii de blană de oaie, acum atelierul lui Ciontea este singurul din județ care mai finisează blanurile.

Aici ajung pieile în stare crudă, pe care tăbăcarul le spală în butoaie speciale. După ce sunt bine curățate, merg la mașina de decărnat, pentru a se desprinde reziduurile. Apoi se bagă la argăsit, unde stau o săptămână, poate și zece zile, depinde de piele. Mai apoi urmează uscatul și abia după merge la mașina de ras, de câte ori este nevoie, până ajunge pielea ca o mănușă.

Este un proces greoi și chiar dacă muncește mult, ultimul tăbăcar din județ și printre puținii din Oltenia, se bucură că poate transmite mai departe copiilor meștesugul.