Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat astăzi slujba de resfințire a bisericii Adormirea Maicii Domnului din localitarea Cârcea.
„A sfinţi o biserică nu este un lucru obişnuit de fiecare duminică, ci, este un lucru rar care se întâmplă chiar în viaţa unei generaţii sau a mai multor generaţii”!
În prezența a sute de enoriași Resfințirea bisericii parohiale Adormirea Maicii Domnului a avut loc ca urmare a executării unor importante lucrări la sfântul locaş. „Astfel au început lucrările de restaurare – conservare a picturii bisericii. restaurare iconostasului şi poleirea acestuia. Turla bisericii a fost izolată termic şi tencuită pe exterior, a fost înlocuită tabla de pe acoperişul Sfântului Altar şi a fost grunduit şi vopsit acoperişul turlei şi al întregii biserici; au fost făcute reparaţii la pereţii sfântului locaş şi realizată izolaţia termică în zonele afectate de umiditate; au fost scoase ancadramentele de lemn ale arcadelor de la intrarea în biserică, a fost extins lumânărarul bisericii şi făcute reparaţii la cel existent. Pe locul fostului pridvor, care se afla într-un grad avansat de deteriorare, a fost rezidit, din temelie, un alt pridvor din cărămidă, realizându-se totodată şi pictura interioară a acestuia, iar la ferestre au fost montate vitralii. Au fost executate lucrări de extindere şi pictare a proscomidiarului şi montarea unei uşi la Sfântul Altar
Înscriem acestea în semn de aleasă recunoştinţă faţă de Atotputernicul Dumnezeu, care ne-a ajutat să redăm sfântului locaş chipul cel frumos şi luminos, care te îndeamnă la rugăciune. Se cuvine ca în această sfântă zi să-l pomenim, mai întâi, pe înaintaşul nostru, părinte…. care împreună cu enoriaşii săi, a contribuit la ridicarea acestui Sfânt Locaş, în anul… , precum şi pe toţi aceia care, de-a lungul deceniilor, dar mai ales în ultimul an, cu dragoste şi jertfelnicie, au ajutat la restaurarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş.
Dumnezeu să primească rugăciunile noastre şi să binecuvânteze pe toţi: ctitori, pictori, restauratori, constructori, donatori, ostenitori şi binefăcători, care au ajutat la realizarea acestei lucrări sfinte”, declară preotul parohiei Cârcea- Daniel Petrescu
„Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta” (Sf. Ioan Gură de Aur). Amin.
Sfinţirea bisericii este un prilej deosebit ca să săvârşim Sfânta Liturghie şi să aducem mulţumire Celui Atotputernic pentru aceste realizări sfinte…”!
În cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU a început prin a spune cu aceeaşi clarviziune şi cu aceeaşi dăruire a omului slujitor al BunuluiDumnezeu: ,,Sfinţirea bisericii dumneavoastră este un prilej deosebit ca să săvârşim Sfânta Liturghie şi să aducem mulţumire Celui Atotputernic pentru aceste realizări sfinte pe care dumneavoastră le-aţi împlinit în această parohie şi în această sfântă biserică! A sfinţi o biserică nu este un lucru obişnuit de fiecare duminică, ci, este un lucru rar care se întâmplă chiar în viaţa unei generaţii sau a mai multor generaţii. Biserica dumneavoastră a fost construită cu câţiva ani buni înainte şi iată, acum este reînnoită şi înfrumuseţată! Astăzi, ne-am rugat Celui Atotputernic ca să sfinţească locaşul acesta, pentru ca dumneavoastră, ori de câte ori veţi veni aici, să primiţi din mâna Lui Dumnezeu darurile deosebite, potrivit rugăciunilor dumneavoastră! Noi venim în biserică şi suntem întâmpinaţi de sfinţi şi de îngeri, pentru că îngerii noştri păzitori ne însoţesc permanent, atunci când mergem pe calea bisericii! Ei sunt arhistrategi, înaintea oştilor cereşti, puteri cereşti, fiinţe pe care Dumnezeu le-a creat şi Îl laudă în ceruri, dar sunt trimişi mereu şi în ajutorul nostru! Dumnezeu i-a creat înaintea noastră, aşa cum ne spune Sfânta Scriptură! Sfinţii sunt creaţi de Dumnezeu în prima fază a Creaţiei Sale, sunt puteri cereşti, sunt persoane, dar, spunem că sunt fără de trup! Au şi ei o materialitate a lor, cum spune psalmistul: «Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc», iar, acest lucru ne arată momentul când îngerii se arată oamenilor! Şi nenumărate sunt minunile Sfinţilor Arhangheli şi îngeri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament! În Vechiul Testament ei au vestit prorocilor despre venirea Lui Dumnezeu! Îngerii sunt aceia care au fost alături de poporul ales, când a construit Templul din Ierusalim, când a zidit jertfelnicul şi când s-au arătat alături de popor în cinstirea adevăratului Dumnezeu! Îngerii au luptat alături de poporul lui Israel şi i-au biruit pe vrăjmaşi! De aceea, pe bună dreptate sunt numiţi conducători ai cetelor cereşti! Le-a fost dată puterea să-L preamărească pe Dumnezeu şi să-L slujească permanent, însă, au fost şi îngeri care datorită mândriei şi slavei deşarte au căzut în păcat şi au fost alungaţi din ceruri!