„Dolju-n bucate“, la Radio România Oltenia Craiova

2029

Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj aduc un moment „Dolju-n bucate“ în mijlocul evenimentelor organizate cu prilejul aniversării a 68 de ani de Radio România Oltenia – Craiova.

Luni, 06 iunie 2022, între orele 11:00 – 13:00, în curtea Studioului Radio România Oltenia – Craiova,Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, împreună cu voluntari din localitățile doljene Afumați, Băilești, Bârca, Grecești, Leu, Moțăței, precum și din județele Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, ilustrează cu bucate Oltenia tradițională.

Alături de noi vor fi și elevi și profesori ai Liceului „Gheorghe Chițu“ și Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară din Craiova, precum și ai Liceului Tehnologic „Tănase Constantin“ din localitatea Izvoarele, județul Olt.

Pe masa aniversară „Oltenia în bucate“ de la Radio România Oltenia – Craiova se vor regăsi preparate desprinse din satul de odinioară, dar atât de îndrăgite și azi, ca pâinea-n țăst, fasolea bătută asortată cu murături păstrate-n sare, varza călită în untură, cartofi la tavă, plăcinte cu ceapă, și multe alte mâncăruri mustind de arome și gusturi diverse.

Evenimentul de luni, 06 iunie, se bucură și de sprijinul Muzeului Olteniei, care asigură logistica necesară. Aniversarea radioului public va fi animată cu cântec și joc popular din zona Olteniei.

De la început, din 2014, proiectul „Dolju-n bucate“ a implicat îndeosebi comunitatea locală,  cetăţenii fiind primii susţinători ai acestuia. Importante momente „Dolju-n bucate“ s-au organizat în colaborare cu localitățile Dăbuleni, Calafat, Bârca, Urzicuţa, Giurgița, Izvoare, Pielești, Grecești, Cernătești, Ghidici, Maglavit, Mischii, Bratovoești, Afumați, Moțăței, Desa, cu Forumul de Prietenie Româno – Macedonean și Casa de Cultură „Amza Pellea“ din Băilești, A.T.R.ECO, Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, asociațiile studențești de la Facultățile de Litere și Horticultură din cadrul Universității din Craiova, Asociația Studenților Basarabeni din Craiova și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

La Craiova, evenimente „Dolju-n bucate“ au fost organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj în Galeriile „Cromatic“, în holul central al Universității din Craiova, la Casa Universitarilor, la Teatrul pentru copii și tineret „Colibri“ și la Teatrul Național „Marin Sorescu“.