Gospodăria țărănească va fi scutita de plata impozitului pe terenuri si cladiri

3197

Gospodaria țărănească va putea fi scutită de la plata impozitului pe terenuri și clădiri. Cu o condiție: să fie înscrisă într-o cooperativă agricolă! Astfel, se prevede ”scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru producția valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale.

Iată modificările legislative aduse de Legea pentru modificarea și completarea Legii cooperației agricole nr. 566/2004 (PL-x 459/14.10.2019):

La articolul 76 alineatul (1), literele b) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„b) scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole prevăzute la art. 6 lit. b) – e), astfel: pentru primii 5 ani de la începerea desfășurării activității în cazul celor nou-înfiinţate şi pentru o perioadă de 5 ani, pentru cele deja înfiinţate, care au realizat la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent o cifră de afaceri anuală netă de până la 10.000.000 euro, cursul de schimb fiind cel valabil la încheierea exerciţiului financiar în care s-a realizat cifra de afaceri;
e) scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru producția valorificată prin/către
cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016.”

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO