Medicul veterinar cu 200 de oi

7429

Îl cunoaştem astăzi pe Florin Răduţ, un tânăr medic veterinar din Zâmbreasca de Teleorman. Are o pasiune pentru agricultură şi pentru creşterea animalelor din rase tradiţionale. La ferma sa are nu mai puţin de 200 de oi cu cap negru de Teleorman, 90 de vaci, toate Bălţate Româneşti cu Negru, dar şi 140 de capre Carpatine. Atuul său este că are şi fermă vegetală de peste 350 de hectare, de unde îşi procură hrana pentru animale.

Florin Răduţ este medic veterinar de profesie şi una dintre generaţiile ce îşi doreşte să continue tradiţia şi să fie un exemplu pentru zootehnie. Nu este uşor să salvezi animalele şi să te ocupi de alte câteva sute ale tale, dar Florin Răduţ spune că are un secret pentru succesul său: multă muncă! Dar şi îmbinarea tehnologiei cu partea tradiţională. Fără mecanizare nu se poate, aşa că a investit în utilaje moderne şi instalaţii de muls. Cele 90 de Bălţate ale sale trăiesc într-un grajd modern, spaţios şi adaptat creşterii vacilor conform tehnologiilor moderne. Sunt libere mereu, fie că se află pe păşune sau în grajd. Aşa se face că în lunile de iarnă, vacile dau în jur de 20 litri de lapte pe zi. 

Vedetele fermei sunt de departe cele 200 de oi cu cap negru de Teleorman. Este o rasă mai specială, cu cap negru, iar una dintre caracteristici este aceea că nici pe cap și nici pe burtă nu are lână deloc, ci doar o blăniță foarte fină. Este o rasă de oi foarte mari, dar şi pretenţioase. Sunt oile tradiţionale ale zonei, care ajung la maturitate la 70-80 de kilograme.

Medicul-fermier este mulţumit de toate roadele afacerii sale. Laptele de vaca este colectat de un procesator, iar cel de la oi şi capre este prelucrat în fermă, într-un spaţiu special amenajat. Nu e de mirare că telemeaua produsă aici este procesată conform unei tehnologii tradiţionale, moştenite de la bunici. Ne bucurăm să cunoaştem oameni ce fac ceva pentru agricultura din România şi pentru ei, cu multă muncă şi dăruire! Un mic secret, fermierul nu ar renunţa în ruptul capului la turma sa de oi de Teleorman, cu capete fine şi cravate negre, cum nu mai are nimeni în judeţ!