Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este celebrată în data de 23 aprilie în tradiția creștină și face parte din marile sărbători de peste an cu dată fixă.

894

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este celebrată în data de 23 aprilie în tradiția creștină și face parte din marile sărbători de peste an cu dată fixă.

Calendarul tradițional românesc abundă în tradiții și obiceiuri marcate de Sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe.
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este cel legat de aprinderea focurilor rituale în curți sau pe câmpuri, în semn de purificare și binecuvântare a animalelor și a recoltelor. Oamenii se adună în jurul focului, cântă și dansează, iar uneori săritul peste foc este văzut ca un gest de curățire și protecție împotriva bolilor și a ghinionului.
În NV județului Dolj, întâlnim un obicei unic și anume Crucile rituale de Sfântul Gheorghe.
Timp de trei ani consecutivi, familii care poartă numele Sfântului au menirea de a ridica aceste cruci-conexiuni între cer și pământ, om și divinitate, cu o singura condiție, aceea ca cei ce se încumetă în cadrul acestui ritual să fie nuntiți, „legați” în fața Lui Dumnezeu.
Este un tip mitic pentru aceste Cruci rituale care veghează din culmea dealului asupra satului, apărându-l de cele rele…
Focul purificator este cel care menține acest act de sacralitate, amintind și de faptul că în ziua de Sfântul Gheorghe „joacă banii”/ „para comorilor”. Acel moment în care, pe dealuri, se zăresc gheruțele de foc, semn că acolo a fost ascunsă comoara haiducilor.

În unele zone, se organizează procesiuni religioase în cinstea Sfântului Gheorghe, cu icoanele sfinte purtate în șoapte, însoțite de credincioși îmbrăcați în costume tradiționale. De asemenea, în această zi se tinde să se îngroșeze anul, să fie un pas de schimbare, de început.

La finalul sărbătorii, oamenii se adună la mese festive, unde se servesc bucate tradiționale și vin bun. În toate aceste momente, credincioșii se roagă pentru sănătate, belșug și prosperitate în noul an.
Material documentar realizat de: drd. Liviu Olteanu, muzeograf Secția de Etnografie- Muzeul Olteniei Craiova.
Foto: Cercetare și documentare teren, 13.03.2016.
Bibliografie: Marian Florea Simion, Sărbătorile la români, Vol. I, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994.