SCDA Caracal are pe terenurile sale 20 km de perdele forestiere

2461

Este știut faptul că Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă din Caracal se preocupă mereu de nevoile fermierilor, căutând cele mai bune soluții pentru protejarea și dezvoltarea culturilor de aici. În acest sens au fost înființate perdelele forestiere. Istoria lor este una veche, pentru că au fost plantate atunci când s-a mutat statiunea la Caracal, adică în anii 60. Trei decenii mai târziu au fost rase complet, iar după perioada comunistă, specialiștii au înțeles importanța lor și le-au reînființat.

Perdelele forestiere un rol extrem de important in agricultură, amplasate perpendicular pe direcția vântului dominant, au ca scop reducerea vitezei acestuia, spulberarea zăpezii și dezrădăcinarii plantelor, protejând culturile agricole și creând un microclimat specific.

Astfel, prin modificarea unor factori climatici excesivi și aducerea lor pe cât posibil la parametrii normali, în intervalul dintre perdelele forestiere se creează condiții favorabile culturilor agricole, producția fiind mai ridicată cu 10-20% în anii medii și în anii cu ploi mai puțin abundente sporul de recolta ajungând la 30-80% în anii extremi, secetoși sau excesiv de secetoși, după cum se arată pe pagina de socializare a Stațiunii din Caracal.

SCDA Caracal are pe terenurile sale, 26 de perdele forestiere însumând o lungime de 20 kilometri și o suprafață totală de 25 hectare.