Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti la Craiova

2992

Toamna se numără recolta, iar astăzi este ziua în care produsele agroalimentare românești sunt puse la loc de cinste. SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL marchează şi în acest an, pe 10 octombrie, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti. Cu această ocazie, Piaţa Centrală din Craiova găzduiește o sărbătoare a toamnei, dedicată producătorilor agricoli autohtoni şi roadelor muncii acestora, precum şi preparatelor de casă ori tradiţionale. Legume şi fructe de sezon, lactate şi brânzeturi, vin vechi ori must proaspăt, murături, dulceţuri, preparate tradiţionale din carne, dar şi miere, dulciuri de casă ori fructe uscate, toate vor fi oferite cumpărătorilor într-un cadru festiv, direct de producători, într-o gamă variată şi la preţuri fără concurenţă.

Am stat de vorbă cu reprezentanții Pieței Centrale din Craiova și ne-au declarat că este un eveniment cu tradiție, care capătă amploare de la an la an. “Ajunsă acum la a treia ediţie, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti este dedicată, ca şi în anii anteriori, producătorilor autohtoni şi mai cu seamă produselor autentice obţinute în gospodării. Fie că e vorba de fructe şi legume recoltate din grădină, fie că vorbim de preparate tradiţionale din carne, ori de brânzeturi pregătite după metode din vechime, fie că ne gândim la dulceţuri ori murături făcute după reţetele bunicilor, toate aceste produse vor putea fi oferite spre vânzare celor care vor veni astăzi, 10 octombrie, începând cu ora 10, în Piaţa Centrală din Craiova”, a declarat Alin Mărăcine, director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Sărbătorită pentru prima dată pe 10 octombrie 2017, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti a fost institută prin Legea nr. 168 din 12 iulie 2017. Potrivit expunerii de motive a proiectului întocmit de iniţiatorii actului normativ, stabilirea acestei sărbători are drept menire stimularea producătorilor autohtoni, „prin valorificarea propriilor produse către consumatori şi stimularea acestora pentru a produce calitativ şi cantitativ pentru viitor”.

Simultan are loc la București la RomExpo Ziua Recoltei, unde fermierii olteni au fost premiați. Este vorba de familia Dinuț din Ciuperceni, care a primit diploma de merit pentru rezultate deosebite obținute la producția de carne taurine. Întâlnirea aceasta a avut ca scop atât promovarea produselor românești, cât și prezentarea saltului uriaș al agriculturii pe anul 2019.

Familia Dinuț ne-a transmis că sunt bucuroși de această participare și că au fost prezentate date reale, premiate de Ministrul Petre Daea. “Nu am venit obligați, să batem din palme la ordin asa cum se speculează  în media, a fost plăcerea tuturor fermierilor de a participa. Atmosfera a fost deosebită, iar diplomele au fost pe merit. Pe de altă parte, s-a discutat despre problemele cu care se confruntă fermierii, astfel pe viitor lucrurile să se așeze la locul lor. Agricultura este un domeniu foarte greu,  dacă nu facem lucrurile la timp avem probleme, după cum s-a spus la întâlnire, confirm și eu acest lucru și anume că subvențiile au fost acordate la timp fapt pentru care suntem foarte mulțumiți”, au precizat cei din familia Dinuț pentru Ziarulaagricol.ro.