SEMTEST CRAIOVA singurul centru genetic autorizat pentru activitatea de testare a reproducătorilor!
Interviu realizat cu Gheorghe Bilteanu-director general Semtest Craiova.
R: Domnule director ce înseamnă Semtest Craiova?
Director: Semtest înseamnă pentru mine ca și manager, societatea care testează taurii din România. Aceasta este activitatea principală a societății Semtest Craiova.
R: Mai sunt și alte societăți în România cu un astfel de profil?
Director: În România există și alte centre genetice, dar nu sunt autorizate pentru o astfel de activitate. Suntem singura societate autorizată, singurul centru genetic autorizat pentru lucrările de testarea a reproducătorilor. Este o mândrie pentru Semtest Craiova. De doi ani realizăm „parada taurilor românești”,un eveniment inedit în România, pentru că după aproximativ 25-30 de ani în acest centru se pot efectua din nou lucrări de testare ale reproducătorilor.
R: Într-un astfel de centru de genetică aveți nevoie de o echipă de elită, formată din profesioniști .Ce ne puteți spune despre colectivul Semtest?
Director: Activitatea de testare a reproducătorilor nu se rezumă doar la ce se întâmplă la noi în centru. O astfel de activitate se realizează pe o perioadă de 3-4 ani și se desfășoară la nivel național. Aceasta este coordonată de Asociațiile de Crescători deținătoare de Registre Genealogice care in urma COP (controlul oficial al producției) și conform Programului de Ameliorare nominalizează mamele de tauri. Ulterior au loc împerecheri nominalizate, după care masculii rezultați, în urma unor teste, ajung la noi la Semtest. Activitatea este laborioasă și se desfășoară la nivel de țară. În continuare urmează afluierea tăurașilor către Centrul Genetic de la Craiova. Norocul meu ca manager a fost acela că am găsit un colectiv cu o experiență de 30-40 de ani, iar acest lucru m-a ajutat. Am adus tineri care și-au dorit să lucreze și le place să lucreze în acest domeniu, în zootehnie. Mă mândresc cu aceaasta echipă cu care facem posibilă continuarea activității de ameliorare în România. Societatea a trecut prin perioade grele, acesta fiind și motivul pentru care eu am ajuns din alt domeniu, aici. Mi-a plăcut și îmi place ce fac, mă regăsesc pentru că am crescut la țară. Avem 16 colegi care lucrează în Semtest în afară de mine și de administrator. Societatea este pe acțiuni cu capital privat.
R: Ce ne puteți spune despre investițiile în aparatură?
Director: Avem cel mai dotat laborator din țară și deținem cel mai modern tip de analizor din România, analizor pe care îl au puține centre din Europa. Investiția se ridica la 150.000 de euro și am dotat laboratorul cu cea mai modernă aparatură de analiză, impaietare și signare a paietelor în care se pune materialul seminal. Asociațiile de Crescători de Bovine vin cu încredere către noi pentru că s-au convins că lucrăm peste standardele europene. Asociațiile sunt din Brașov, Balotești și Sighetul Marmației și reprezintă cele mai importante rase de bovine din toată țara cum ar fi Bălțată cu Negru Românească, Bălțată Românească de tip Siemental și Brună de Maramureș.
R:Cum a decurs activitatea în Semtest în perioadă stării de urgență?
Director: Să știți că în zootehnie nu prea se ține cont de asta. Noi nu avem sărbători, libere sau stări de urgență. Ne-am mobilizat, am luat toate măsurile de biosecuritate, dar problemă mare nu a fost la noi ci la distribuitorii din teritoriu. Noi livrăm asociațiilor de crescători de bovine materialul seminal și acestea distribuie micilor crescători individuali. A fost o mare problemă. Am reușit, ne-am descurcat și onorat toate comenzile.
SEMTEST CRAIOVA – împreună din 1977!
R: Cum colaborați cu țările din Uniunea Europeană și nu numai?
Director: Având în vedere că în 30 de ani nu s-au descoperit „valori” în ceea ce privește genetică bovină, România a stat și stă cu mână-ntinsă la celelate țări. Noi de trei ani împreună cu Asociațiile de Crescători suntem că un ghimpe-n talpa celor care nu ne vor la masa lor. România era o piață de desfacere mare și nepretențioasă, aici, cu ghilimelele de rigoare, își goleau containerele toate marile centre din Europa pentru că nu s-a dorit și nu s-a făcut testarea reproducătorilor. Noi nu am avut valorile noastre, nu am avut tauri valoroși produși în România. Nu i-am descoperit pentru că nu s-a întâmplat acest fenomen de testare a reproducătorilor. Explicația este următoarea: cele mai valoroase mame însămânțate cu cei mai valoroși tauri dau cei mai valororosi tăurași, care ulterior ar fi trebuit să ajungă în Semtest. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum 3 ani de zile pentru că nu s-a vrut. Așa am fost timp de 20 de ani de zile piața de desfacere pentru multe țări fără a ne opune, România nu a reprezentat concurență pentru nimeni în acest domeniu. Acum este foarte greu să recuperăm acești zeci de ani și pe deasupra nu se dorește în continuare acest lucru. Motivul: interese economice mari, dorindu-se ca activitatatea de testare să se oprească. Se dorește din păcate susținerea fermelor comerciale. Această activitate trebuie susținută de către stat, altfel nu poate exista! „Cineva acolo sus consideră că ajutorul dat nu este nu este îndreptat în direcția care trebuie”… total fals. Banii vor fi direcționați către fermele comerciale cu metiși pentru că acolo există productivitate mare, în loc să se investească în rasele autohtone. Specialiștii spun că este o mare prostie dacă mergi către metisare pentru că cel mai mare randament este în F1, adică rasa pură o încrucișezi cu o rasă de carne și obții randament numai în F1, mai departe nu mai ai același randament. Dacă nu ai rasă pură, pierzi lanțul. Îmi doresc că aceste lucruri să nu se pună-n practică și să rămână doar la nivel de discuții. Uitați-vă ce se-ntâmplă lângă noi, la vecinii unguri, la cehi și alții. Ei investesc în rasele lor, pe când România, nu!
Click pe video-urile de mai jos: