Brânza de Horezu, poveste de succes în Europa

6688

La poalele munților, în Horezu, localitate renumită pentru ceramica de UNESCO, o fabrică ce produce brânză fermentată din lapte de oaie a cucerit lumea. Din 2001, este unica fabrică automatizată complet ce produce o brânză fermentată-maturată de pastă presată.

În fabrică este un mic furnicar încă de la orele dimineții. Procesarea laptelui începe devreme, când 12.000 de litri de lapte proaspăt de oaie intră în cuvele metalice. Pasteurizarea poate începe, iar laptele se transformă mai apoi în granule fine.

După ce este pusă în forme și presată, brânza se lasă la sărat 20 de ore. Apoi, se trimite la maturat, unde poate sta şi câteva luni. Procesul este lent, dar gustul bun si rețeta pe care o folosesc i-a dus renumele peste hotare.

Laura Ion, managerul fabricii, a contribuit la creșterea și dezvoltarea produsului. Din 2015, brânza de Horezu a început să participe la concursuri internaționale, la International Cheese Awards, în Nantwich. Tot în 2015 a obtinut Highly Commended, în 2017, medalia de Bronz, iar în 2018 medalia de Argint. Un produs românesc apreciat peste tot în lume. În 2018, pentru prima dată în Romania, o fabrică de brânză se prezintă la cel mai important concurs de brânză, World Cheese Awards, în Bergen, Norvegia, unde a câștigat medalia de Bronz.

Produsul se vinde în supermarketurile din România, dar și la export. Brânza de Horezu merge în Spania, Croaţia și Germania și este în căutare de noi colaboratori. În România, marca de vanzare este Brânza de Horezu, iar in străinătate se găsesc sub brandul – Tierra de Valcea – Pământ Vâlcean.