O investiție realizată de Consiliul Județean Dolj cu finanțare europeană, prin intermediul căreia a fost creată o unitate de gestionare a situațiilor de urgență în proximitatea Aeroportului Internațional Craiova

280

Aceasta a fost finalizată și prezentată vineri, în cadrul unui eveniment la care, alături de președintele CJ, Cosmin Vasile, a participat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Demersul, cu o valoare totală de peste 8 milioane de euro, implementat prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria, a inclus construirea a 2 corpuri de clădire – un pavilion administrativ și un garaj destinat vehiculelor de intervenție – și achiziționarea unor autospeciale moderne, de mare capacitate.
De asemenea, cu această ocazie a fost anunțată și încheierea cu succes a unui alt proiect derulat de CJ Dolj cu fonduri obținute din aceeași sursă de finanțare și destinat dezvoltării sistemului județean de gestionare a situațiilor de urgență cu o nouă componentă: combaterea incendiilor forestiere.


„Astăzi marcăm finalizarea a 2 proiecte finanțate cu fonduri europene, pe care Consiliul Județean Dolj le-a implementat prin intermediul programelor de cooperare transfrontalieră, având drept parteneri instituții ale statului românesc, precum și autorități locale din Bulgaria.
Primul dintre acestea, derulat în colaborare cu Primăria Vratsa, a prevăzut construirea a două clădiri pentru o nouă unitate de intervenție în cazuri de urgență. Totodată, investiția a însemnat achiziționarea de autospeciale pentru stingerea incendiilor, dar și pentru descarcerare.
Acest demers a fost gândit pentru a funcționa în proximitatea uneia dintre platformele de afaceri ale CJ Dolj, «High-Tech Industry Park», de la care am și preluat terenul necesar înființării acestei unități, dar și a Aeroportului Internațional Craiova. Cu siguranță, este cea mai modernă structură pentru gestionarea situațiilor de urgență din Oltenia și va putea interveni atât în cazul unor probleme care ar putea apărea în zona aeroportului, cât și în municipiul Craiova și în comunele învecinate.
Cel de-al doilea proiect a fost conceput la inițiativa Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, după ce a fost identificată o problemă care, la acel moment, nu părea stringentă: incendiile forestiere. Însă, așa cum s-a văzut și în Grecia, acest fenomen se produce, din păcate, destul de des în ultima perioadă.
Prin această investiție, în valoare de aproape un milion de euro, am procurat o serie de vehicule, ATV-uri, mașini de teren, dar și echipamente de protecție. De asemenea, a fost extins sistemul de alarmare din județul Dolj, prin achiziționarea altor 6 sirene electronice“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Bunele relații de colaborare dezvoltate, de-a lungul timpului, cu parteneri din Bulgaria s-au materializat, în perioada de programare 2014 – 2020, într-un număr record de proiecte pentru care a fost obținută finanțare europeană, după cum a evidențiat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.


„Putem spune că suntem județul care a avut cele mai multe demersuri aprobate printr-un program de cooperare transfrontalieră din întreaga țară, în exercițiul financiar care urmează să se încheie. Inițial, a existat un barem care ne permitea să accesăm cel mult patru proiecte, însă, pe măsură ce le-am implementat și finalizat, am depus altele, ajungând astfel la opt investiții derulate.
Aș aminti proiectul privind achiziționarea de echipamente medicale pentru una dintre sălile de operații din cadrul Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, cele trei demersuri care au vizat modernizarea drumului județean 652A și a două tronsoane ale DJ 561B, cuprinse între Segarcea și Valea Stanciului, sau pe cel care a urmărit dotarea Muzeului Olteniei cu echipamente moderne de prezentare, cu holograme și asistenți virtuali“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.


La evenimentul de vineri au mai participat vicepreședinții CJ Dolj Mihai Neațu și Antonie Solomon, administratorul public al județului, Cosmin Durle, prefectul județului Dolj, Dan Diaconu, directorul Aeroportului Internațional „George Constantinescu“ Craiova, Sorin Manda, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia“, colonelul Bogdan Vlăduțoiu, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean, colonelul Laurențiu Vînturiș, secretarul de stat Bogdan Pășcuț, din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și reprezentanți ai autorităților locale partenere din Bulgaria.
Proiectul „Reacții coordonate şi eficiente ale autorităților în situații de urgență în regiunea Dolj – Vratsa“, în cadrul căruia a fost creată noua unitate de pompieri și au fost achiziționate 3 autospeciale, a fost implementat de Consiliul Județean Dolj, în calitate de lider, în parteneriat cu ISU „Oltenia“ și Primăria Vratsa (Bulgaria), având o valoare totală de 8.094.563,69 euro, inclusiv TVA.
Demersul intitulat „Combaterea incendiilor forestiere în regiunea de graniță Dolj – Lom, Montana“, în valoare totală de 941.964,13 euro, a fost implementat de un parteneriat format din CJ Dolj, în calitate de lider, ISU „Oltenia“, IJJ Dolj și Primăria Lom (Bulgaria). Alături de extinderea sistemului județean de alarmare, proiectul a presupus achiziționarea a 11 vehicule de intervenție, de diferite tipuri, precum și a 51 de echipamente de protecție împotriva incendiilor.