Titel Stoenescu – primarul care a transformat comuna Afumați într-o localitate modernă, cu fonduri europene

283

Candidatul PSD și actualul primar al comunei Afumați este pregătit să continue proiectele care contează pentru locuitori

Comuna Afumați a avut, cândva, întârzieri mari de dezvoltare, din cauza lipsei unei strategii reale pentru binele comunității. Lucrurile au început să se miște, însă, în urmă cu 8 ani. Locuitorii comunei au văzut ce înseamnă școli moderne, servicii medicale de calitate și infrastructură rutieră pusă la punct abia atunci când actualul primar, Titel Stoenescu, a câștigat Primăria Afumați.

Comuna Afumați a avut, cândva, întârzieri mari de dezvoltare, din cauza lipsei unei strategii reale pentru binele comunității. Lucrurile au început să se miște, însă, în urmă cu 8 ani. Locuitorii comunei au văzut ce înseamnă școli moderne, servicii medicale de calitate și infrastructură rutieră pusă la punct abia atunci când actualul primar, Titel Stoenescu, a câștigat Primăria Afumați.

“Recunosc, nu a fost deloc ușor. Am început de la zero, într-o comună în care nu se făcuse nicio investiție. Am plecat de la drumuri pietruite, care nu văzuseră niciodată asfaltul, de la niște școli care se dărâmau peste copii, de la o comunitate fără niciun viitor și am ajuns la o localitate care oferă locuitorilor condiții de trai mai mult decât moderne. Și nu mă opresc aici!”, a declarat Titel Stoenescu.

Campion la atragerea de fonduri europene. Investiții în Afumați de peste 6 milioane de euro

Titel Stoenescu a înțeles că singura șansă pentru dezvoltarea comunei o reprezintă atragerea de fonduri europene și a început cu pași mici, dar siguri, drumul către transformarea comunei natale. Iar oportunitățile nu au întârziat să apară.

„Am o echipă extraordinară în primărie, o echipă pe care am construit-o în timp. Nu am angajat specialiști în domeniul fondurilor europene. I-am specializat pe cei deja existenți pentru că am considerat că sunt pregătiți și nu am dat greș. Iată că împreună am reușit să aducem investiții extraordinar de importante pentru comunitatea noastră. Am făcut de toate: de la asfaltări, la modernizarea școlilor, la construirea de centre de zi și centre de permanență, până la amenajări de parcuri și implementarea unor sisteme de iluminat performante, care scad considerabil cheltuielile primăriei”, a mai adăugat candidatul PSD pentru Primăria Afumați.

Școli moderne și o masă caldă pentru toți elevii din Afumați

Titel Stoenescu a reușit ca, în cei opt ani de mandat de până acum, să asfalteze aproximativ 80 la sută din străzile comunei. A introdus apă și canalizare și s-a preocupat constant ca elevii din comună să aibă condiții moderne de învățat. Prin eforturi comune cu reprezentanții școlii din localitate, edilul a reușit să asigure o masă caldă copiilor care frecventează cursurile afterschool, iar, din luna aprilie a acestui an, toți elevii din Afumați beneficiază de această facilitate.

De asemenea, cu fonduri asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a reușit modernizarea sediilor celor trei școli din comună, oferind acum copiilor condiții moderne, potrivite pentru a performa: clase spațioase și igienizate, cu mobilier nou, vestiare pentru fiecare copil, laboratoare de informatică cu dotări de ultimă generație. Elevii vor beneficia curând și de două biblioteci, una clasică și o bibliotecă virtuală, dotate corespunzător cu echipamente care să le permită copiilor să descarce cărțile dorite și să le citească pe videoproiectoare performante.

Titel Stoenescu – primarul pe care oamenii l-au convins să se întoarcă acasă

Titel Stoenescu are 54 de ani. Deși născut și crescut în comuna Afumați, Titel Stoenescu a locuit și a lucrat o bună parte din viață în Craiova. Primul contact cu administrația publică l-a avut în 2005, când s-a angajat la Primăria Urzicuța, unde s-a perfecționat prin muncă și implicare totală. În 2016, a candidat ca primar pentru comuna Afumați.

“Nu am avut nicio legătura cu politica până atunci, nu m-am gândit că o să candidez vreodată ca primar. Cu atât mai puțin că o să și reușesc. Localnicii din Afumați, din comuna mea natală, m-au adus acasă. M-au susținut și mi-au dat încrederea că voi reuși, dacă fac acest pas. Am hotărât să candidez ca primar în Afumați atunci când am realizat că la mine acasă timpul a stat în loc în ceea ce privește dezvoltarea comunei, nimic nu se schimba în bine. Eu eram în poziția în care făceam proiecte frumoase pentru altă localitate și oamenilor mei de acasă nimeni nu le oferea nimic”, a adăugat Titel Stoenescu.

Singurul regret al primarului este că, deși familia i-a oferit tot suportul, tocmai pentru familie nu mai are acum timp. Însă știe că proiectele duse la bun sfârșit merită acest sacrificiu. Titel Stoenescu are și o nemulțumire, aceea că lucrurile nu se mișcă atât de repede pe cât și-ar dori el, din cauza birocrației. Cu toate acestea, își asumă efortul de a scrie proiecte care să atragă cât mai multe fonduri europene pentru comuna sa.

CE AM REALIZAT

  • Finalizarea drumului județean DJ 561 A care face legătura între localitățile Giurgița și Plenița, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj. Amenajarea spațiilor verzi pe toată lungimea drumului
  • Amenajarea a două parcuri de relaxare cu locuri de joacă în satele Boureni și Covei
  • Reabilitarea termică și energetică a clădirii Primăriei Afumați
  • Reabilitarea Muzeului Civilizației Sătești. Aceeași clădire va include o bibliotecă clasică și una virtuală pentru toți copii din Afumați
  • Sistem public de iluminat cu telegestiune
  • Parc fotovoltaic pe 2,5 hectare, dimensionat pentru autoconsum, astfel încât să asigure necesarul de energie electrică pentru clădirile publice și sistemul de iluminat din localitate
  • Centru de permanență care oferă servicii medicale cetățenilor din comună 24 de ore din 24
  • Reabilitarea căminelor culturale și transformarea lor în clădiri multifuncționale dotate cu bucătării utilate corespunzător
  • Înființarea unui cabinet stomatologic și a unei farmacii în clădirea dispensarului din satul Boureni, care a fost extins
  • Amenajarea a două terenuri de sport multifuncționale cu gazon artificial, unde elevii și tinerii din comună pot practica sporturile preferate
  • Lucrăm la un centru de zi pentru copii aflați în situații de risc, de abandon familial, situație financiară precară. În centru o sa fie un pedagog si un psiholog care le vor oferi suport acestor copii
  • Sistem de canalizare pentru 900 de gospodării din comuna Afumați
  • Finalizarea lucrărilor la sistemul de apă
  • Am semnat contractul de finanțare pentru execuția accesurilor la proprietăți pe toate străzile unde au avut loc lucrări la rețeaua de apă și canalizare (10km). Se va turna beton din stradă până la poartă
  • Asfaltarea a 21 km de drum comunal (80 la sută din infrastructura rutieră a comunei)
  • Am oferit constant sprijin pentru unitățile de cult în vederea executării reparațiilor și amenajărilor necesare
  • Extinderea sistemului video din localitate.  68 de camere stradale amplasate în diverse zone din comună pentru siguranța locuitorilor
  • Modernizarea celor trei grădinițe care acum beneficiază de pompe de căldură, mobilier nou, spații igienizate, vestiare pentru fiecare copil, laboratoare de informatică cu echipamente performante

CE ÎMI PROPUN

  • Aducerea conductei cu gaz în comuna Afumați
  • Extinderea rețelelor de apă și canalizare în toată comuna
  • Finalizarea asfaltărilor pentru toate străzile din Afumați
  • Modernizarea drumurilor de exploatație
  • Construcția unei săli de sport în cadrul Școlii Gimnaziale Afumați
  • Continuarea și diversificarea programelor de stimulare pentru elevii cu rezultate la învățătură
  • Construirea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice
  • Înființarea unor cooperative pentru sprijinirea micilor agricultori, pentru a fi competitivi pe piață
  • Identificarea unor facilități fiscale pentru investitorii care vor să-și înceapă o afacere pe raza comunei

Titel Stoenescu, primarul comunei Afumați: „Am o echipă extraordinară în primărie, o echipă pe care am construit-o în timp. Nu am angajat specialiști în domeniul fondurilor europene. I-am specializat pe cei deja existenți pentru că am considerat că sunt pregătiți și nu am dat greș. Iată că împreună am reușit să aducem investiții extraordinar de importante pentru comunitatea noastră. Am făcut de toate: de la asfaltări, la modernizarea școlilor, la construirea de centre de zi și centre de permanență, până la amenajări de parcuri și implementarea unor sisteme de iluminat performante, care scad considerabil cheltuielile primăriei. Mă bucur de susținere din parte colegilor din PSD Dolj. Am o echipă unită aici, am o colaborare extraordinară cu autoritățile județene și cu toate instituțiile publice locale și sunt convins că împreună vom continua proiectele începute. Nu mă opresc aici! Vreau să le ofer localnicilor din Afumați o viață ușoară și plăcută, așa cum merită.”

Comandat de PSD Dolj, executat de SC. CAFEAUA DE SAMBATA DIMINEATA, CUI mandatar financiar 21240002.