Afacere inedită a unei absolvente de Agronomie. După ce a accesat un proiect cu fonduri europene pentru legume, tinerei din Craiova i-a venit ideea să se apuce să planteze busuioc genovez. Tehnica de lucru a dobândit-o încă de pe băncile facultăţii, când mergea la staţiunea Banu Mărăcine în cercetare. Acum 3 ani, a accesat şi câştigat un proiect cu fonduri europene de 40.000 de euro şi pe lângă castraveţi, varză sau vinete, Patricia Maria Popa s-a gândit să cultive şi planta aromatică, la mare căutare de altfel. „Am făcut practică la stațiunea Banu Mărăcine şi acolo am descoperit tehnologia de cultivare. Doamna profesor m-a îndemnat să cultiv şi acum mă mândresc cu ghivecele mele cu busuioc”, ne-a spus Patricia Maria.
Tânara a accesat în 2016 un proiect european pe submăsura 6.1, instalarea tânărului fermier şi a primit 40.000 de euro. Pasionată de agricultură, şi-a dus misiunea la bun sfârşit şi a achiziţionat şi utilaje necesare muncii agricole, un ATV, dar şi diferite echipamente agricole pe care le foloseşte pe mici dimensiuni la ferma sa din apropierea Craiovei. „Graţie acest proiect cu fonduri europene, există un plan de culturi pe care îl respectăm, în total am cultivată o suprafaţă de aproximativ 3,2 hectare”, a mai spus Patricia.
Ideea cu busuiocul i-a venit anul acesta, la terminarea facultăţii de Agronomie din Craiova. L-a semănat în a doua decadă a lunii aprilie, în alveole, apoi l-a repicat la jumătatea lunii iunie în ghivece galvanizate. Busuiocul nu este o plantă pretenţioasă, dar are nevoie de îngrijire. „Această plantă aromatică are nevoie de lumină şi apă, de două ori pe zi merg în spaţiul protejat şi îl ud. Cel mai important lucru în îngrijirea ghivecelor de busuioc este soarele, acesta trebuie udat în fiecare zi dacă este ținut la soare. În funcție de mărimea ghiveciului, busuiocul poate necesita și două udări pe zi. Totodată, trebuie ştiut şi faptul că apa nu trebuie să băltească în ghiveci, pentru că prea mult apă poate duce la putrezirea rădăcinilor și moartea plantei”, a menţionat tânărul fermier.
Patricia are acum şi căpşuni cultivate pe o suprafaţă de un hectar, iar pe restul de 2, 2 hectare are plantate diverse legume, de la tomate, varză, dovlecei zucchini, dar şi broccoli, ce a rezistat la îngheţul de iarna trecută. Busuiocul genovez este însă sufletul plantaţiei. Are peste 200 de astfel de ghivece cu planta aromatică ce se caracterizeaza printr-un gust si un parfum aparte de restul tipurilor de busuioc. În plus, frunzele acestei plante aromatice sunt folosite proaspete pentru a da o savoare aparte mâncărurilor. Totodată, busuiocul este o sursă importantă de fier, calciu şi vitamina A, dar şi vitamina B 6, magneziu şi potasiu. Pentru un astfel de ghiveci de busuioc genovez, preţul este de 15 lei. Ziarul Agricol încurajează tinerii fermieri, ce îşi doresc să reuşească în agricultură!