Cunoaștem povestea unui legumicultor oltean ce nu s-a ferit să testeze soiurile diverse de legume, unele neobișnuite și care au avut succes. În solarele lui Ion Păunel din Pleșoiu, județul Olt găsim pe lângă roșii-ciocolată, portocalii sau vinete șatirate, și castravete chinezesc amar, un adevărat panaceu, cu formă atipică, ce și-a făcut deja loc pe piața plantelor terapeutice.
Fermierul din Olt a dat lovitura cu castraveţi chinezeşti. Pentru că aceste legume sunt mai scumpe decât cele obişnuite, şi în Oltenia, nici nu prea a auzit lumea de ele, fermierul le vinde exclusiv în pieţele din Ardeal. Castraveţii chinezeşti mai sunt numiţi „insulina verde”, pentru că scad glicemia. Preţul e pe măsură: 40-50 de lei kilogramul. ”M-am orientat către legumele speciale pentru că au un preț mai bun și am văzut că sunt căutate, în special în piețele din Sibiu. Acolo mergem cu marfa de ani de zile și suntem mulțumiți de cum sunt apreciate legumele noastre în Ardeal”, ne-a transmis Ion Păunel, legumicultor din localitatea Pleșoiu din Olt.
Castravetele chinezesc sau Momordica este o plantă originară din Nepal, dar ale cărei semințe au ajuns și la noi în țară. Fermierul din Olt a început să îl cultive acum câțiva ani, la început câteva fire și mai apoi la extins la sute de fire. O singură plantă produce aproximativ 20 de castraveți amari, iar prețul pentru o bucată variază de la 7 la 10 lei, în funcție de greutate. ” Mai avantajoasă este vânzarea semințelor de Momordică, care se vând cu 1 leu bucata. Planta nu are nevoie de irigații, se adaptează foarte bine solului și climatului din țara noastră. Se plantează în luna aprilie în partea noastră de sud a țării, rezistând la temperaturi de până la 14 grade. Pentru coacere are nevoie de căldură, până la 32 de grade. Este foarte rezistentă la secetă, nu necesită irigare și nu are nici dăunători naturali”, a mai spus fermierul recunoscut în zonă pentru legumele sale atipice.
Castravetele amar se consumă crud, iar proprietățile terapeutice sunt cele care fac din această plantă una de succes. Companiile farmaceutice cumpără castravetele amar pentru pastile sau ceaiuri folosite în tratamentul diabetului zaharat. Momordica este castravetele amar, iar amăreala din această legumă contribuie la diminuarea zahărului din sânge, spun specialiștii în nutriție. Cunoscătorii îi spun și ”insulina vegetală”, pentru ca reglează glicemia, iar nutriționistii chiar recomandă acest castravete în tratamentul diabetului zaharat. Cultura de castravete amar îi poate îmbogăți pe micii fermieri, asta pentru că un kilogram de fructe ajunge la 50 de lei, iar semințele se vând cu 1 leu bucata.